Pensionarii și scaunele din autobuz

Bună dimineața, dragi băieței și fetițe și lamulțeani de sfinții trei ierarhi Constantin și Gavriil!

Astăzi vom vorbi despre pensionari, ce pericole reprezintă ei pentru noi - oamenii - și ce daune pot aduce ei mediului înconjurător. 

Tot azi vom afla cum putem evita să ne fie furat scaunul din autobuz. Sau troleibuz. 

Sau dric.

Voi începe cu precizarea că există două categorii de pensionari: cei care vânează scaune și cei morți. 

Mai sunt și cei de la terapie intensivă la capul cărora se dezbate moștenirea pe garsonieră și vine popa cu molifta ( aici veti spune revoltați - ce de câcat ești, bă, Dinu, cum adică să te iei de un om aproximativ mort?! ) 

Adevărat vă zic, chiar și ăia de la terapie intensivă vă vânează scaunul.

Hulpavi. Hapsâni. Cu vână. Pulsează arzător în perfuzie și dau la aparatele de resuscitare ca Hulk Hogan - în speranța că-și revin din holeră și-și cumpără autobuz. Vă dați seama? Autobuz?! 

Circa 40 de scaune goale! Toate ale lor! TOATE! De aia nu semnează moștenirea pe garsonieră! De aia, mă, de aia!

Să vorbim totuși despre cei mai puțin morți și despre pericolele la care ne supun.

Mediu : Urban ( Autobuz. Biserici. Cimitire. În spatele vizorului. La orice cabinet stomatologic. Cu borcanele în vizită la spital ).

Ore de apariție : între 7 și 9 dimineața. Uneori apar și între 7 și 8 seara, ăștia fiind ăia mai rebeli, mai nocturni, care vânează legume și fructe la juma de preț în Kaufland. 

Aspect : Par vertebrate, dar nu sunt. Sunt moi.

Se îmbracă în alb pentru că e așaaa - vesel, tineresc, viu, plus că se tem de insolație. 
Mie mi s-a părut întotdeauna o prostie chestia asta cum că albul te-ar feri de insolație. Sau bejul. Ei, în schimb, consideră acest alb și bej ca un soi de vaccin anti malarie solară. Sau ca pe-o cremă cu factor ridicat de protecție. 

Adică sunt tâmpiți. 

Înțeleg că eviți culorile întunecate, dar de ce nu roz? De ce nu verde brotăcel? NU! Strâmbă din nas și trosnesc din Corega! Alb sau bej. 

Ele : Pălărie albă dintr-un fel de rafie care le acoperă finuț chelia, sutien ascuțit din material bățos, ochelari cu lănțuc,o sacoșă cu juma de kil de ceapă și evantai. Evantaiul îl foiesc fie vară, fie iarnă, pentru că au bufeuri de la menopauza din 74 sau ascund faptul că au scăpat un pârț delicat. 

Aici intervine partea hazlie: când bâțâie din evantai, pielea aia alb-rozie și creață dintre axilă și cot tremură mai frumos ca valurile Dunării când s-a scufundat Mogoșoaia. La fel se întâmplă și când bagă cruci după cruci cu o viteză demnă de Schumacher când nu e în comă. 

Posedă o hartă rutieră de varice mai îmbârligată ca străzile Bucureștiului și au dezvoltat, în timp, o paranoia foarte echilibrată și complexă cu privire la boli, apometre și Bianca Drăgușanu.

Au o privire de basset sceptic cu pălărie și abonament gratuit pentru care au muncit o viață.

Fraza preferata: Am muncit o viață!

Fraza preferată nr 2 : suntem niște bieți pensionari 

(și, de aici, variațiuni pe aceeași temă: PENSIA)

Hobby : crucile, troițele, popa, moaștele, băncile din parc, scaunele din autobuz și vizorul.

Ei: Au mai mult păr în nas decât pe cap. Au în permananță la ei presa. Sau gazeta. Niciodată ziarul. Au cameltoe. Nu întrebați de ce, nu știu să explic, nu găsesc logica anatomică, dar au cameltoe. 

În mâna cu care nu țin gazeta duc o borsetă cu agățătoare, borsetă pe care o laudă de fiecare dată când își aduc aminte. Adică la fiecare 5 minute, dacă sunt sclerozați. Dacă nu, la fiecare oră. Totul e din piele naturală, cu catarame naturale și interior căptușit natural cu buzunare naturale în care își țin cupoanele de pensie, abonamentul gratuit și buletin cu foi expirat din 59. Totul natural. E luată din Slănic Moldova, când a fost pentru artrită. Sau artroză. E din piele de căprioară. Sau mistreț. Nu-și mai amintește exact. Chiar și miroase natural. A mistreț.

Plus că au batistă. Toți. Aceeași. Tre s-o știți. E albă cu dungulițe albastre și miroase a parastasul de la care au primit-o de pomană. 

Plus că nu se spală. Niciodată. Și au, pe sub cămașa albă sau bej, un maieu de un colorit incert, adânc înfipt în pantaloni. Puternic. Bărbătește. 

Unii au insigne și decorații de la răscoala din 1907 ca să-ți arate ei ție cine e șeful.

Fraza preferată: N-au. Că au uitat. Oricum, ceva cu politică.

Hobby : șah, tabinet, toci, table, cozile la orice, scaunele de oriunde, fetițele de 11 ani cu fustițe scurte și piciorușe fragede care joacă tenis cu fetițele de 8 ani în pantalonași albi și puțin transparenți.

Dacă încă vă frământă întrebarea de la început - cum evităm să ni se mai fure scaunul în autobuz - ei bine, nu, nu există scăpare. Cercetătorii britanici încă mai lucrează pentru a ne da o soluție.

Pensionarii vânători de scaune sunt peste tot. 

Ca niște vulturi pleșuvi pe crestele erodate, aprigi, însetați după scaunul din autobuz. 

Ca bravii oșteni de la MărășeștiMărăștiOituz luptând pentru scaunul din tramvai. 

Flutură cuponul de pensie așa cum Greuceanu flutura sabia peste capul zmeului pentru a salva scaunul din metrou.

Dar, cu toate că au privirea tulbure în dioptrii de minus 8, cu toate că miros a morfină și-a colon deranjat, cu toate că scuipă prin spațiul dintre gingie și proteză și au ceară preistorică lipită de aparatul auditiv, ei sunt ai noștri:  bunici, părinți, familie, băga-mi-aș pula-n ei de mortăciuni care-mi fură scaunul din autobuz :)

Share on Facebook