Sex anal la 4 ani

Ora veselă cu pauză de la depresie și am avut un flash-back cu plăcerile copilăriei. 

Cum în anii 1800 când nu exista nici skittles, nici m&m’s, copilul mamei, odios de prost și proaspăt scăpat din beci, iubea medicamentele.   

Triferment, Colebil, sirop de tuse, picături de ochi, picături de nas, picături de gură, laxative, antibiotice sau anticoncepționale pasate ilegal de la nemți. 

Săream la pastile cum sar grașii la șaorma și nu mă lăsam până nu mă găsea mama cu botul portocaliu de la Triferment. 

Trifermentul a fost dragostea copilăriei mele. Pastile roșii, dulci, în tub mic de plastic, cu capac mic de plastic și cu amprentele mele dentare veșnice pe capac. În încercări ambițioase de a-l deschide. 

Finalul era trist: pastile salivate, albicioase, lipite între ele, la bunică-ta nu te gândești, plod cretin, cu cine te-oi fi făcut și în dormitor cu tine.

Dormitorul era locul unde sufeream conflicte interioare rozând jucării și căindu-mă pentru bunica, Triferment și  Colebil. Și de ce ți-ai infipt în anus pompița mea de urechi. Chestii obișnuite vârstei.

Într-adevăr, am înfipt o furculiță-n cur unei fetițe vecine, asta în joacă, să vedem dacă merge.Văzusem în Tom și Jerry. Dar cu pompița de urechi nu m-am distrat. 

Și mereu am suspectat-o pe bunică-mea de treburi murdare.

Bucătăria era teritoriul pe care îmi exercitam nevoia meschină de a testa medicamente, linge clanțe, împleti franjurii de la covor și alte activități recreaționale. 

Singur acasă, înaintea filmului cu ăla singur acasă.

Mama a fost genul de neschizofrenică neparanoică care mi-a alimentat mereu viciile și curiozitățile, ignorând childproof-ul cu cuțite și chibrituri la îndemâna boracului, pilule în sertarul din bucătărie și prize defecte, că tata nu era electrician. 

Cutii, cutiuțe, căpăcele, flacoane, alifii, totul era testat; la 4 ani am mâncat din pură plăcere anticoncepționale și nu m-am putut ușura câteva zile; m-au tuns zero ca pedeapsă și până în clasa a 4-a n-am știut dacă am părul blond, creț sau dacă am păr. În schimb am reușit să fac caca. 

Cel mai fain caca, cel mai vigilent, cel mai pur, care se lăsa cu nedus la școală, grădiniță sau cămin se rezolva cu laxative. Ale bunicii. Ea le pierdea numărul de la cataractă și alte boli demodate din  `23. Eu le găseam numărul ideal pentru a chiuli legal, citind Ion Creangă pe budă, transpirat și fericit. 

Am transformat obiceiul ăsta în viciu și toate gagicile care-s la cură mă înțeleg. Nici o câcare nu e mai feerică ca aia cu laxative și curul flașnetă. 

Eram declarat bolnav fără să protestez și aveam senzații duioase citind pe budă. Am compus și poezii.

Singurul nemedicament dar locuitor în sertarul cu medicamente de care nu m-am atins era cutia cu supozitoare. Teamă. Depresie. Frustrare. Viol. Sex anal la 4 ani. 

Abia acum înțeleg fetițele violate de bunicul.

Aveai febră, erai constipat, vărsat de vânt, îți rupeai mâna? Soluția erau supozitoarele. Părinții deveneau brusc trupele de intervenție, tata ținea, mama deschiloța, bunica cu cataractă aducea o cutie MARE de chibrituri. Mama refuza. Bunica își dădea seama de eroare. Supozitoare.

Supozitoare cu chin, cu ținut de picioare, cu zbătut și încrețit din buci. Supozitor ascuțit, mare cât o cârjă, rece, băgat strâmb în vreo 6 încercari disperate, mama ambițioasă încercând să-l bage mai adânc și mai într-o parte, urlând ca ambulanța: RELAXEAZĂ-TE! 

Orificiu chinuit și roșu pulsând înțepat, sex anal cu viol și părinți perverși. 

După 1 oră mă câcam ca stropitoarea.

În rest, am avut o copilărie frumoasă. 

La parter s-a mutat un nene de-o vârstă cu străbunica. Cândva o iubea pe vizor că rămăsese văduv. Văduv e și acum, puțin cocoșat și cu un superb zâmbet din placa dentară. Mi-e iar vecin și-l stimez. 

Important e să știe că n-am fost eu ăla care i-a dat cu mingea-n geam și a fugit. 

Share on Facebook