Nu înțeleg de ce
am oameni în lista de facebook care pun moaca lui Ada Milea de Crăciun.
Ce
legătură are Ada Milea cu Crăciunul?
(Înțelegeam dacă era Adormirea sau Tăierea Capului, sau alte chestii de ortodocși siniștri).
Adică e acel
timp al anului când tre' să fim mai buni, mai calmi, să ascultăm câcaturi care
ne duc spre zen sau spre sex, sau ne fac să ne gândim la copilărie, cadouri vesele
și ce-o să găsim sub brad.
Nimeni nu vrea să o găsească pe Ada Milea sub brad.
Pentru că Ada Milea ar ofili brazii de plastic.
Pentru că mă ustură
ochii, doar când îi aud numele.
Pentru că e cel
mai dărâmat vizual bărbat pe care l-am văzut.
Pentru că ar
trebui să-și lălăie câcaturile folc undeva, în întuneric, de unde să nu mai iasă
niciodată, gen Triunghiul Bermudelor.
---------------------------------------------------------------------------------------
Ada Milea - mare
artistă. În wikipedia scrie că așa au murit dinozaurii.
Nu înțeleg nici
cum Ada Milea a ajuns pe Youtube cu concerte și monologuri teatrale care sperie
și un orb surdo mut. Știu că ăștia care au filmat chestii din Cernobâl acum 2-3
ani, au murit. Mai sunt câțiva care au boli în stadiu terminal și excrescențe
sinistre pe 60 % din corp.
Știu că Ada Milea
e eternă. Prin urâțenie. Și prin folc naționalist, abureli feministe și alte
câcaturi de teatru la care merg oamenii urâți, ca să-mi dea mie peste față că eu
nu înțeleg ce artă îndrugă Ada Milea.
Și-mi spun că nu contează că ea e urâtă,
pentru că ea face artă pe care nu o înțelege nimeni; dar e ARTĂ.
Adevărul e că
oamenii urâți înțeleg orice fel de artă neînțeleasă ca să arate că ei sunt
urâți, dar măcar sunt urâți inteligenți. Adică cum face Ada Milea. Artă pentru
urâți.
Pe care eu nu o înțeleg din primele secunde pentru că sunt ORIPILAT DE
FAPTUL CĂ ARATĂ CA UN INTESTIN CARE SE ONDULEAZĂ PE O CHITARĂ.
Și torturează
chitara aia până când toți strigă ”super” și pun filmarea pe iutub. Să vadă și
alții la ce artă au fost ei. Că, ce dacă femeia
arată proaspăt dezgropată? Artă!
Ada Milea nu
numai că e urâtă. Mai și vorbește. Sau cântă. Sau face chestii în public. Sau
face artă care sună ca pișarea de după bere în chiuveta publică. Dar, da, artă.
Cândva, cineva
care o înțelegea pe Ada Milea, a încercat să mă convingă că nu e nici bărbat,
nici urâtă și nici să nu fac colivă cu prescuri. Că nu-i moartă - deși pare. Că
doar să privesc și să ascult. Și să nu-mi fie teamă. Să mă acomodez cu
urâțenia.
Au trecut zece ani.
