vineri, 24 august 2012

Pachetul


Pentru că nu s-au aplecat niciodată să-mi lege șireturile, m-am încălțat invers, destul de des, invers.
Pentru că eram poet cu foile de matematică, le rupeam din centrul caietului.
Pentru că eram foarte poet, mi-au numerotat foile.
Pentru că nu mi-au cărat niciodată rucsacul înspre și de la scoala, l-am uitat în clasă și n-am suferit mult. Pentru că pachetul era deja mâncat din prima recreație.

”Îți place la școală?”
”Îmi place.”
”Și ce-ți place cel mai mult?”
”Pachetul.”

Prima învățătoare, primul clopoțel și râsetele în cancelarie. Purtam pantaloni scurți, rucsacul și pete de cerneală.

Pachetul meu arăta urât și aparent necomestibil, înghesuit într-o pungă scorțoasă, mereu aceeași, în același ghiozdan de patru clase pe care mă așezam în ora de sport, în careu, în stație și, mai ales, în tramvai. Desigur aveam mereu loc pe scaunul destinat gravidelor și persoanelor invalide pentru că eram mic, slab și cu burtă. 

Scaunul de plastic din tramvai era rece în zilele tomnatice de școală, dar eu aveam mereu ghiozdan amortizor. În plus, multe culegeri în ghiozdan te fac mai înalt.

Îmi iubeam pachetul. Turtit, mirosind a tramvai, a matematică și a aceeași pungă, încadrat uneori de un șervețel creponat, cu modele de Crăciun sau ouă de Paște. În calendar era septembrie, iar mama nu știa să împacheteze ce nu știa să gătească.

Mama nu știa să gătească pachete.

Două felii de pâine, din care doar una era unsă pătimaș cu margarină. Uneori intervenea o felie de salam, brânză sfărâmicioasă sau marmeladă. 
Problema era gemul. Mă surprindea neplăcut gemul. A treia persoană în relația mea cu pachetul. Când se întâmpla gemul, eram darnic. 

Veniți de luați pachet. 
Și acei colegi săraci cu duhul mușcau din gemul veșnic, bucurându-se întru prune, caise și gutui, pomenindu-mi numele.

Am între 7 și 10 ani și știu ce am de făcut să fac mâine.

Mâine am să mă încalț invers, am să fac din șireturi noduri nedeznodabile, am să aștept mai mult de zece minute tramvaiul fără să mă plâng, am să tânjesc după locul gravidelor, am să obțin scaunul, am să am cărți sub fund și gem cu margarină și caiete fără file, dar pătate de cerneală.

Am între 29 de ani și eternitate și nu mai știu nimic.
Nu știu să aștept, să tânjesc sau să calc strâmb și nu știu să împart pachețele.
Share on Facebook

Facebook

miercuri, 22 august 2012

De ce sunt eu neputincios liric

De ce sunt eu neputincios liric :




Era o dimineață cu prea mult somn din noaptea apusă, încă îmi simțeam picioarele grele.
Ieri sălășluiam odihnit crăcănându-mă grav.




Simt un mare gol în stomac.
M-a tăiat la lingurică.




Sunt un rege gol al dimineții, resimt albastrul mării și caut soluția în fiecare cuvânt.
Am stat mult pe budă, dezbrăcat, că-mi place, m-a luat cu transpirații, noroc cu rebusul.




Dimineața îmi simt intens fiecare nerv sub degete.
Dimineața mă scarpin mult.




Aș vrea să fiu și eu liric și prozaic ca toți oamenii lirici și prozaici, dar nu vreau. 

De precizat e că aveam o pâine mare și voluntar feliată de cineva, în pungă, în frigider. Înghesuită de un ambalaj ciudat de creț, o cutie de ceva necunoscut mie și stafiile unor cremvuști.  Acolo îmi țin eu pâinea, în frigider. Pentru că am amintiri urâte cu chestii care se descompun într-un proces dubios și cu multe tumori dacă nu le pui în frigider. 
Pâinea se strică la mine. De asta am eu frigider. Acum am o pâine și încă o jumătate de pâine într-un singur frigider.

De ce am eu o pâine și jumătate:


Eu liric:


Am coborât în noapte, am căutat licori bacusiene, am auzit întregul crăpându-se în urma mea. M-a urmărit întunericul.


Eu neputincios liric:


M-am dus să-mi iau o bere, băieții iar mâncau semințe cu curu’ pe bordură. O potaie neagră m-a lătrat până la magazin. Am cumpărat bere și o pâine. 

Am dat jumătate la câine. Nu mă va lătra mâine. Acum miros a câine. Voi avea o pâine jumate mâine. Sânii Afroditei erau bej.
Share on Facebook

Facebook

luni, 20 august 2012

”Un accident trist, domnule Vâlcu”





Cartea de azi, ceva cu Melania Lupu mereu stânjenită și cu buze mereu rumene, spioni, moarte cu cianură și mister neaoș românesc, chestie pe care ar leșina unele făcând recenzii foarte rozfilozof publice. 

Mi-ar explica explicația pe care n-o poate pricepe și explica un Dinu de rând. 
Aia că cum Melania e o nebănuită mască a unei transcendențe extreme în protuberanța nuanțată de tectonice tergiversări contingente. 
Opinie intensă de internaut, disecător târziu al filmelor mele din `26, dătător de păreri, atent veghetor asupra-mi. 
Și că sunt un prost de luni cu Melania pe masă.



Citatul meu preferat din Melania rămâne “ Sfeșnicul lung oval așezat între două oglinzi” .
Îl dedic cu dragoste.



Români care se mișcă atent separat, un sistem mic care se mișcă separat. 
Se păstrează totuși regulile de bun simț, coperta frumoasă, desene cu Melania în creion, Melania e bună în creion, foile fine, cartea la juma’ de preț la Adevărul.  



Luni  

În concediu nu urăsc zilele de luni, dar lunea mi-e mereu silă și lene și sunt nemulțumit.
Mă simt pubertac, revoltat și urât. 

Lunea dimineață sunt penibil, dar nu am simțul penibilului și îmi aranjez părul încât să pară nearanjat. 
Scăp pastă de dinți în chiuvetă și descopăr mereu pânze de paianjen pe pereți. 
Nu mă deranjează. Fiecare cu drumul lui în viață, iar eu nu merg pe pereți.


Lunea seară mănânc mult și ambiguu și premenstrual, mă deprimă feminin restul viitor de marți și miercuri, îmi dau seama că de ce nu mă iubește nimeni revoltător de pătimaș de public și lunea sunt o fată.

Marți

Marți trebuie să găsesc pe cineva din trecut pe care să dau vina că marți pentru mine e foarte marți. 

Sunt autist între luni și miercuri, deschid cutia poștală la o oră stabilită de mine, nu știu de ce aștept mereu scrisori roz, vederi și invitații, primesc facturi, pliante și promoții roz care-s multe și cad sau le scăp, mă aplec bătrânește, ridic, oftez, așez, fac teanc, scutur un praf imaginar de marți. 

Noaptea ascult multă lălăială rock, uneori sunt foarte vizitat, foarte fericit și foarte părăsit după.
Mereu există cineva mai părăsit ca mine la care trebuie să te întorci. 


Uneori ascult o disperare care mă distrează, alteori mă distrează pentru că e disperarea mea. 
Se vorbește puțin despre disperarea mea, puțin despre luni, eu vorbesc puțin luni.

Disperarea mea e că eu sunt foarte puțin și tu ești o gaură în logica mea. Ca Melania. Un accident trist, no panic on the Titanic, tralala, wunderbar. 
Noaptea e un sfeșnic bun.
Share on Facebook

Facebook

sâmbătă, 18 august 2012

Glumă slabă




Jesus hurt me
When he deserted me
but
I have forgiven Jesus


E mișto să fiu catolic. 
Cei mai de treabă mafioți erau sunt catolici, și corurile grav melodioase erau sunt, scandalurile cu mult sex și primul întâiul divorțat, protestanții, Hitler, cucluxclanii și Nina Hagen. Și Papa.
Sunt un fel de ești catolic la bine și la rău.

Există trei variante de dumnezeu :

1.       Cel care mă iartă.
2.       Cel pe care-l iert.
3.       Și cel care mă iartă pentru că am îndrăznit să-l iert.

Ultimul e hazliu. (Catolic-hazliu.)


Prin 90 apărea la tv un soi de rubrică de maxim interes-între Promo și Actualități cu - „Persoane Dispărute”.  
Toți aveau semnalmente, față de lopată, vârsta cuprinsă între 12 spre 16 ani, bluză de trening, blugi albaștri și ultima oară fuseseră văzuți în gară sau ceva.
Aveau cu toții cam același meclan milos albnegru cu pete foto, aceeași androginitate de redus mintal învăluită-n trening. Și arătau extrem de util de plictisiți.


Nu există un deznodământ, vreo știre zguduitoare, un găsit, un văzut, un revăzut, reperat, recuperat, mort, model, bordel, rinichi pur românesc în america latină. Cred că dispăreau puțin sau mureau puțin. Erau jumate-oameni, jumate-dispăruți.


Azi am fost la școala ta.

Azi e mai mult de jumătate din august, trei sferturi duse din vară, o lună până la serbarea cu școală și flori, luna cu teme rapide de vacanță. Și demnitate atmosferică de toamnă.

Azi există elevi nedispăruți, elevi în vacanță, elevii tăi mari mari, elevi tăi mici mici care mă salută și încă mă mai numesc „fiul doamnei învațătoare”, elevi pătați de cerneală care-ți zâmbesc autografului sub nota patru la dictare, te asociază cu mirosul cretei și stiloul roșu, blocul de desen și foile rupte și dumnezeu.
Au căzut primele frunze de august în toamnă, au dispărut puțin, au murit puțin, le lipim cu lipici dulce în blocul de desen cu titlu. Roșu, galben, ruginiu. Au căzut în curtea școlii cu roșu, și galben, și ruginiu.
A căzut puțin curtea școlii.

A murit puțin.

Nu există un deznodământ, vreo știre zguduitoare, un găsit, un văzut, un revăzut, reperat, recuperat.
Există o glumă slabă și trei feluri de dumnezeu.
Share on Facebook

Facebook

miercuri, 15 august 2012

Sinonime


Caut un sinonim pentru ”deget”.
Și un miros sinonim pentru atunci când se coc vinetele. În fiecare cartier. Colecția vară-toamnă.
Vinete mov, vinete vinete, vinete negre, vinete arse, viitoare salată, viitoare zacuscă.

Cum miros vinetele?
Caut arome sinonime pentru rozul pepenelui roșu și pentru roșul roșiilor în salată.
Răcoare.

Nisipul ud miroase a nisip ud și a vacanță. Și-a răcoare.
Pentru tine, cum miroase nisipul ud?

Cum miros portocalele?
A brad, a pin, a molid.  Țepi de nebrad adunați nervos în făraș. Țepi lângă săculețul de portocale, lânga bradul nebrad, lângă Crăciun.

Cum miros portocalele?
A Crăciun, a prima zăpadă, a investigație printre ambalajele bomboanelor de pom, ambalaje, ambalaje, roz, roșu, ambalaje, uite o bomboană. Uite săculețul cu portocale. Uită săculețul cu portocale.

Cum mirose bradul? A brad.

Vinete coapte, o carte nouă, o carte veche, o gumă rotundă și roz, fumul de grătar, asfaltul după ploaie, carcasă de vioară.
Guma rotundă și roz miroase a surprizele de la gumă roz lipite pe frigider. Frigiderul miroase a ardei copți și-a vinete mov-negre și-a portocale și-a salată de roșii și-a miez de pepene.

Pe frigider am lipit gay scoici mici din nisip.

Caut un sinonim pentru “deget”. Am deget sinonim cu deget în miez de pepene, deget în nisip, în salată de vinete, în mâner de cafea, apăsat în urma cojii de portocală, deget surprins în ambalaj fără bomboană, în țepi de nebrad, în balon de gumă roz, înghețat în zăpadă, prins în corzi de vioară.

Sinonim pentru deget.

Share on Facebook

Facebook

miercuri, 8 august 2012

Pâine




Mi-e dor de miezul de pâine înmuiat în sosul din conserva de pește, de pâinea înmuiată în bolul cu salată, mi-e dor de felia mea de pâine cu unt și gem anost de prune, mi-e dor de pâinea prăjită lângă ceaiul meu cuminte. 

Mi-e dor de painea din cornurile mari cu ciocolata mică,  pâinea cu coaja scorțoasă coaptă în cuptor, pâinea cumpărată căreia îi rodeam cotul patru etaje și nu se supara nimeni, pâinea pe cartelă, pâinea rotundă, pâinea lungă, pâinea din baton cu mac dulce, pâinea crutoane în supa mea de pui, de coșul tău cu felii de pâine pe șervețel când erau musafiri. 
Mi-e dor să smulg miezul alb din felia coajă, să te vad prin cerc de pâine. 
Mi-e dor de mirosul magazinului pe care scria PÎINE, de milogeala cu care-ți ceream înghețată și mă alegeam cu o felie de pâine cu gem și-un șut în cur.


Mi-e dor să fiu eu mic și tu iar mare, mi-e dor să duc gunoiul cu amenințări, să încăpem amândoi pe sanie, să-mi înghețe fularul, să mergem “la leagăne”, să împărțim o ciocolată cu rom, să-mi cumperi rechizite, să rod radierele, să-mi trântești coronița cu ciudă și garoafe pe cap, să subliniem fraze interesante în cărți, să denumim stelele cât mai porcos, să găsim pui de pisică, să avem crapi în cadă. Și raci. Și plătici. 
Să cântăm  o vioară mică de-aș avea” -  deși aveam o vioară mică - , să poreclim vecinii, toți vecinii, să-ți placă vinul dulce și eu să n-am voie, să știi rebus și sudoku și alte chestii din hârtie, să te îndrăgostești iar de Hawkeye din M.A.S.H. 
Mi-e dor  să mă plictisească filmele tale preferate, mi-e dor de motivele inventate atent de tine ca să nu ajung o zi la școală, mi-e dor să-ți placă cireșele și să mă lovești cu sâmburii, să-mi cauți melodii in germană, să nu știi să gătești dar să-ți placă să gătești, să te entuziasmeze orice pliant de cattering, să ai colecție de scrumiere fără să fi fumat vreodată.

Mi-e dor să-mi povestești că orbii văd altfel și văd mai frumos, să ai cei mai frumoși ochi verzi în blitz, să pozezi cu toate eșarfele pe care le găseai. Să te bucuri la fiecare eșarfă nouă și să ne deghizăm în indieni. Tu - Apache, eu - Cherokee. Să se lupte indieni cu indieni și să câștigam mereu amândoi.
Să facem steg dintr-o eșarfă de-a ta mai veche.
 
Fără tine, au plecat toate triburile, și lupii și corturile, au rămas pene și nume, nu se mai joacă nimeni, și singur nu știu să mă mai joc.

Mi-e dor să ne luăm pisică neagră și să stăm iar toți patru: eu mic, tu mare, o bunică oarbă și o pisică cu vedere nocturnă activată. 
Să știm să râdem și să nu știi să faci pâine de casă. Bunica să nu vadă că tu nu știi.
Acum știu să nu văd, să nu râd, să nu caut, să nu pisică neagră.
Share on Facebook

Facebook