joi, 25 ianuarie 2018

Urmăresc aceste fete blocate pe Facebook




1. Raluca Jensen


Cauza block-ului: nu o cunosc, dar clar trebuie să aibă legătură cu faptul că, după atâția ani, Mircea Badea nu a reușit încă să-i violeze copilu
Sau cu faptul că mulți oameni hapsâni vor să-i violeze copilul. 
Oricum, ceva legat de viol. Sau de Mircea Badea. Altceva n-are ce să fie.

Bine, cât avea profil pe Facebook, niște cocalari îi ziceau că e posibil ca Mircea Badea să fi uitat de ea și c-ar trebui să-i cam treacă obsesia. Și era absolut normal ca Raluca să le spună că-i fute-n gură de lăbari impotenți. 
Dar nu cred că ăsta ar putea fi motivul block-ului.

Ce face în prezent: Slăbește pe fan page și Instagram, pentru că a avut depresie și diabet și a fost gravidă acum 6 ani.

Pune și poze cu fierturi dubioase, boabe, grăunțe și avocado, ca să vedem că nu glumește cu slăbitul și că boabele și grăunțele din Suedia nu se compară cu boabele și grăunțele din România, care e o țară de câcat, plină de violatori, pedofili și pesediști.

De asemenea, ca să nu riște un viol, Raluca a decis, cu poză și inel, că se mărită și că mai face un copil pe care să-l țină la adăpost de Mircea Badea.

În plus, educă femeile din România prin lozinca „Ești frumoasă, chiar dacă ești urâtă!” și că nu trebuie să se lase violate pentru că fac depresie, și depresia îngrașă. 

Și pe urmă nu vor găsi boabe și grăunțe în Romania ca boabele și grăunțele din Suedia, pentru că Romania e o țară plină de violatori.

I-aș spune Ralucăi că toți tipii ăia din Auschwitz erau cam anxioși, da` parcă n-am văzut vreo unu` de 105 kile.

Public: românce simple, care se exprimă prin cel mult două cuvinte. 

Sau alea care-și urează între ele ”o seară bună!” sau ”viață frumoasă!” când se ceartă între ele. Oricum, femei care au ca exemplu în viață curul lui Kim Kardashian.





2. Ioana Laura Florescu


Cauza block-ului: A scris în engleză ceva legat de fag. Sunt sigur că era vorba de arbore, și nu de un băiat care să prefere sexul anal.

Prin 2009 a mai scris și ceva de gipsy. Probabil muzica formației Gipsy Kings, în nici un caz nu a fost vorba despre țiganii cu 7 copii din Blaj, care-i scuipă în înghețată. Sau despre Raluca.

Oricum, e blocată cu intermitențe. Adică, după două luni de dispariție, va putea putea posta timp de chiar 4 ore. 
Bine, asta dacă nu descoperă cineva vreo postare din 2001 în care a scris negru (în sensul de om de culoare, nu de cioroi sau nigger). Atunci va fi activă doar o oră.

Public: În jur de 500 de inși per status, care vorbesc și ei cu pulă, coaie, nigger, fag, homalău, țigan, dar care nu-și iau block. Niciodată.

Ce face în prezent: postează de pe contul prietenului, până dispare și el vreo 30 de zile.

Fact: dacă și prietenul e blocat, https://marcicabelearta.wordpress.com/




3. Corina Băcanu


Cauza block-ului: cel mai probabil a deranjat pe cineva important.

Publicul: sare de 1k per status, așa că nu prea contează dispariția paginii personale, atât timp cât există pagina de autor.

Aici e cumva robotizată, scriind doar chestii serioase, pe le înțeleg doar oamenii care gândesc, trecându-i prin sită pe cei care o iubeau pentru selfie-uri, pisici și bucle blonde.

Plus că e cam singura pagină unde oamenii nu se ceartă între ei, nu-și fac complimente și nu lasă inimi și emoji cu veselii.

Ce face în prezent: nu știu.

Dacă înainte nu prea dădea detalii despre ce mănâncă, familie, concediu și poze cu pisici, în prezent pare că nu mănânca, n-are concediu și nici cameră foto. 
Ba are. 
Da’ nu-i prea plac oamenii în perioada asta. Deloc.

Fact: a început să semene cu CTP-ul.  N-are chelie, dar îți transmite revolta, nervii, indignarea, prin câteva fraze. Oricât de relaxat ai fi.



4. Wilhelmina Galan


Cauza block-ului: Nu știu dacă a existat vreodată un block sau dacă a ținut mai mult de două zile.
Cert este că a dispărut la un moment dat de pe Facebook, odată cu Ioana Florescu și Lorena Lupu, în 2017. 

Vreo 24 de ore – ea. Vreo 30 de zile – ele.

Dacă block-ul o fi vreun trend, sau o fi contagios, sau dacă o fi făcând victime colatarale, nici asta nu știu. 
A revenit a doua zi, a scris nervos pe vreo 3 conturi plus blog, a trecut timpul, și-a făcut profile pe matrimoniale, a scris despre oamenii din matrimoniale, a flirtat cu oamenii din matrimoniale și-a ajuns la concluzia că-s niște lăbari neserioși  care vor doar sex. 
Așa că s-a îndrăgostit de un taximetrist, un băiat din Dubai, un model, 2 medici și-un protestatar.

Public: oameni curioși în legătură cu viața amoroasă a Wilhelminei. Și Dabu Rock.

Ce face în prezent: Mânioasă pe oamenii cu poze destrăbălate, pe profilurile cu țâțe și buci, pe ăia cu prieteni doar de sex feminin, pe ăia care îi scriu chestii cu sex, Wilhelmina nu a mai făcut față stresului sexist și-a decis că trebuie să înceapă curățenia.

Ne-a povestit cu aplomb și revoltă cum a ras vreo câteva conturi false și vreo câteva conturi care nu aveau postări relevante și cum a decimat niște bipolari care o urmăresc de sub altă identitate. 
Sau soții bipolare de-ale unor foști paranoici, nebuni și schizofrenici.

Când epurația era în toi și deja lumea îi dădea idei și nume de conturi care trebuie să dispară neapărat, a apărut Dabu Rock și a făcut-o pizdă proastă.

Fact: nu căutați Dabu Rock, că nu mai există.



5. Lorena Lupu


Cauza block-ului: necunoscută.

Pentru că am supărat-o foarte tare cu postarea de anul trecut, pe care am scris-o pentru trafic și avere, faimă și aur, Lorena m-a blocat. 
Desigur că mi-am făcut cu dibăcie vreo 4 conturi la fel de false ca și primul, de unde pot să pândesc în voie ce face lumea care mă blochează, dar asta nu rezolvă întotdeauna problema.

De exemplu acum. Cum aflu eu de ce a fost zuckuită? Cum aflu eu de ce nu se mai comentează cu Raluca Jensen?!

Paradoxal,  fix asta îmi place mie la Lorena. Nu-ți va turui nimic despre viața personală pe pagina de FB. De exemplu, job. Sau iubit. Sau de ce s-a certat cu Raluca.

Mai făcea niște live videos cu o fată cu părul ars, tatuaj cu leopard și tâțe urâte, despre care are impresia că-s frumoase și merită pozate artistic. 
Da` nici acolo Lorena nu prea vorbea despre ea. Mai mult vorbea fata cu părul ars, când lua o pauză de oxigen, că în rest fuma și-și arăta țâțele urâte.

Ce face în prezent: poze foarte clare pe instagram cu blend auriu.


Fact: Lorena nu e grozavă la facut selfie-uri. Singura fată grozavă la făcut selfie-uri e Aida Silvia Strâmbeanu. Aidei îi vezi pistruii. Și nu numai.



6. Aida Silvia Strâmbeanu


Cauza block-ului: nu e blocată, dar toți băieții ar vrea să-i dea un block Aidei.

Ce face în prezent: desenează penisuri cu coaie neepilate, pe parbrizul mașinilor acoperite de zăpadă. Sau mănâncă pufuleți. Sau semințe, în pat. Sau descrie cum a picat cu curu-n cactus. Oricum, ce face Aida, bine face.

Fact: e plângăcioasă fără să fie dramatică, descrie mai bine ca oricine un atac de panică, o injecție cu insulină sau un dor mai vechi.


Public: oamenii care preferă vara și mulți băieți care ar vrea să-i dea un block Aidei.







Share on Facebook

Facebook

sâmbătă, 2 septembrie 2017

Urmăresc aceste fete pe Facebook






1. Lorena Lupu 







Rezumat: Are în jur de 24 000 de urmăritori și îți va aminti constant că are în jur de 24 000 de urmăritori.
Probabil nu ai văzut-o niciodată în vreo piesă, dar este actriță și îți va aminti și asta. Că ea este și actriță.
Asta pe lângă blogger, redactor, editor și scriitor.
Joacă într-o treabă scrisă de ea, regizată de ea și cu ea în rolul principal, unde își face două cozi, se tăvălește într-un lichid roșu dubios și vorbește cu dinții încleștați, până moare de vreo 3 ori, reînvie și vreo 20j de inși se bucură și aplaudă.

După faza asta, vei vedea pe Facebook poze cu cozi și onduleuri dramatice în lichid roșu, timp de vreo 2 săptămâni.

Este actriță și pentru că a fost la o emisiune de talente unde și-a făcut două cozi, a vorbit cu dinții încleștați și toată lumea s-a bucurat și a aplaudat când a scos un dildo din poșetă pentru că nimeni nu se aștepta să vadă dildo.

Ăia care nu s-au bucurat și nu au aplaudat, au primit block.

Are o listă de oameni blocați pe Facebook mai ceva ca Schindler în trei războaie și ține constant să îți amintească că ea vorbește cum vrea ea la ea pe pagină și că nu o plătești tu să scrie și ori taci, ori primești block.


Comentatorii: se împart în două categorii: ăia muiști și ăia nu.


Publicul: se împarte în două categorii: ăia blocați și ăia nu.

Vorbește cu pulă, pizdă, coaie, morții mă-tii de târfă muistă băga-ți-aș un camion de pule pe gât futu-ți crucea curului de javră de țopârlan.

Asta pentru că e o femeie puternică și independentă și se exprimă liber la ea pe pagină.
Și nu o plătești tu!


Fact: a scris un articol despre nu știu ce inundații în State, unde Melania Trump nu a pozat în adidași cum face orice soție de președinte, ci în pantofi cu toc. Văzând această odioasă mârlănie, Lorena s-a supărat foarte tare pe Melania.

Văzând-o în pantofi cu toc pe așa mari inundații, a anunțat cu zvâc din tastatură că Melania e o țoapă penibilă și-o nesimțită. În acel moment mulți oameni s-au ridicat și au aplaudat. Bine, niște muiști au comentat că Melania oricum doar pozează și, indiferent dacă poartă adidași sau tocuri, pe ei nu-i prea interesează Melania Trump.

Nimeni nu a mai auzit de atunci de acei oameni pentru că Lorena le-a dat block, nesuportând țopismele.


Cum îți iei block: dacă ești muist sau dacă nu ești de acord cu ea.
Sau dacă nu-ți plac grasele.


Fixații: Game of Thrones, Raluca Jensen, pisicile, Mega Image, vinul roșu, abjecția umană de Dan Alexe, Axl Rose, Protecția și drepturile femeilor grase din România, Pulică.




2. Ana Barton 








Rezumat: Are cam 20 000 de urmăritori pe Facebook dar ea nu știe asta pentru că e mult mai atentă la suferință, prietenie și feminitate, diversele forme de șoapte, dragostea încuibărită-n suflet și bucuria de a trăi.

Folosește termeni demodați din `29 ca: savuros, vremelnic, ponegrire, Petronela Rotar, șerbet și apă de la puț.


Comentatorii: oamenii care chiar înțeleg cuvintele astea și reacționează cu emoticoane cu inimă.

Inclusiv blogul ei e în formă de inimă cu lapte dulce pentru că e plin de șerbet și apă limpede de la puț.

Lângă emoticonul cu inimă oamenii scriu mereu ”Ană, ce-mi făcuși, Ană” sau ”Ană, dragă Ană”; niciodată Ana pentru că Ana suna prea modern și nu întregește dulcea imagine cu ie românească, fuior și susurul apei din puț.


Publicul: 99% femei feminine și suave, cuibărite-n șoapte dulci și care simt bucuria de a trăi arătând lumii întregi cât de femei sunt ele.


Cum îți iei block: nu-ți iei. Cel mai probabil te va ignora, îndreptându-și atenția asupra suferinței umane, neutrele vederi și delicatețea apei din puț.


Fixații: feminismul, feminitatea, bucuria de a fi femeie, emoticoanele cu inimi, cocurile, amintirile de orice fel, pisicile de orice culoare, pandantivele, ia românească, apa proaspătă din puț.





3. Raluca Jensen 





Rezumat: Se apropie de 61 000 de urmăritori în urma unui scandal cu Badea care vrea să o găsească în Suedia și să-i violeze copilul.

61 000 de oameni citesc zilnic despre copii violați, femei violate, viața după viol, viața înainte de viol, testimoniale ale oamenilor violați și cum a scăpat Raluca de viol.

Ne reamintește aproape zilnic că Badea vrea să-i violeze copilu'.
Ne reamintește zilnic că ea e în Suedia și noi în România.
Ne reamintește zilnic că Badea știe că ea e în Suedia și că o să vină să-i violeze pofticios și hulpav copilul.


Public: oamenii care uită chestii dacă nu le reamintești.


Comentatori: Lorena Lupu și mulți oameni care nu vor să fie violați.


Fact 1: Militează pentru dreptul femeii de a alăpta în public oricând și în orice poziție, indiferent dacă bebe are 3 luni sau 13 ani, povestește despre gustul laptelui, consistența lui, compătimește săracele femei care nu produc lapte, descrie bubițele cu puroi care se fac pe țâțe de la prea mult alăptat, forma vaginului la lăuze și alte bucurii materne. Da, cu poze.


Fact 2: Postează zilnic despre depresie, abuz, alăptat, diferențele dintre România și Suedia, diete, sex oral și faptul că Badea vrea să-i violeze copilu'.

Dacă nu postează o zi, te va anunța că ea a luat o pauză, că merită o pauză de la public, că iubitu' i-a sugerat să ia o pauză de la scris, că are dreptul la tăcere și va scrie cam 60 de statusuri din care tre' să înțelegi clar că ea ia o pauză.

După o zi, va reveni în forță, cu postări atașate la selfie, în care le reamintește tuturor despre frumusețea naturală, bucuria de a fi mamă și faptul că Badea vrea să-i violeze copilul.


Cum îți iei block: De regulă e pașnică, te va combate cu contraargumente și, dacă te încăpățânezi în mârlanie, te va trimite să sugi pula.

Block-ul va veni la insistențele cititorilor care văd și veghează atent fiecare comentariu. Se va lăsa cu fanfară și alămuri și, cel mai probabil, vajnicii apărători și cititori de Raluca Jensăn se vor bate reciproc pe umăr după.


Fixații: Badea, violul, alăptatul, Suedia, dietele, pisicile, depresia, violul, pedofilia, vergeturile, pupătorii de moaște și violul.




4.Vanessa Wilhelmina 






Rezumat: Femeia rachetă.

Dacă oricine poate fi văzut timp de măcar o săptămână în habitatul natural, aici nu e cazul.

Schimbă 7 locații în doar două zile și oricât de incredibil ți se va parea, în a treia zi te va anunța că pleacă din Vama Veche în Bucovina, iar din Bucovina va ajunge în Brăila și va fi deja în Cluj când tu încă nu ai terminat de citit statusul ei despre Vatra Dornei.

În doar 3 zile vei ști tot ce trebuie să știi despre mersul trenurilor, prețurile la pensiuni, temperatura apei mării, zăpezile de la cota 2000 sau cât mai e biletul de intrare la Putna.

Îți va descrie fiecare peisaj prin filmulețe live, fiecare om întalnit, fiecare câine hrănit, fiecare cameră de unde e cazată, fiecare dimineață la munte și fiecare noapte la mare, încât nu vei mai avea nevoie să ieși din casă.
Ea e ca un fel de National Geographic.


Fact: Nu pleacă nicăieri fără Rhett ( husky-ul siberian care a văzut mai multă Românie decât orice alt pet) și foarte rar va posta un selfie fără el.
Te vei întreba dacă nu cumva sunt un soi de siamezi nomazi. Sunt.


Public: Cam 7000 de oameni urmăritori și preconizez încă 7000 de câini invidioși pe Rhett.


Comentatori: în general, sunt iubitori de animale. Dacă nu sunt, ori maschează bine chestia asta ori riscă să fie blocați.


Cum îți iei block:

1. O întrebi de ce mănâncă Rhett friptură de curcan.

2. Îi dai funny reaction la o postare serioasă.

Dar, în mod normal, nu vrei să-ti iei block, mai ales dacă ești un tip neumblat ca mine. Pula mea. Am văzut 7 obiective turistice în 3 postări.


Fixații: teleportatul, botnițele, Rhett, pisicile, sistemul medical din Romania, Vama Veche, live videos, BOR.




5. Corina Băcanu 




Rezumat: 41 000 urmăritori cu intermitențe. Adică în funcție de nervi. Adică oameni care oscilează în funcție de nervii ei.
Adică îți descrie și cartofii prăjiți din comunism și cancerul cu aceeași vână.
Aparent, urăște pe toată lumea. Aparent.

Are o plăcere în a face de rahat oamenii care merită să fie făcuți de rahat și insistă pe asta în 650 de comentarii și 40 de postări pe zi cu același subiect: oamenii de rahat.

Strînge de gât indivizi printr-un singur status.
Strînge bani pentru cazuri care merită bani cu un singur status.
Mie, sincer, mi-e cam frică de ea. De asta n-o să scriu mai multe.


Public: E selectivă, dar nu prea există comentator căruia să nu-i răspundă, ori comentariu la care să nu reacționeze în vreun fel.


Cum îți iei block: Nu vreau să știu.


Fixații: Firea, BOR, vaccinurile, Grapini, țigările, pisicile, Marcica Belearta, orice chestie politică, orice incident din media, orice incident cu femei în tren, Donald Trump, hash-tag-urile, zânele cu coaie.





6. Marcica Belearta Mononoke 





Rezumat: în jur de 4000 de urmăritori, dacă e să adunăm toate conturile ei de Facebook rămase neblocate și toate femeile rămase văduve citindu-i cartea.

Fiind o persoană foarte empatică, deosebit de calmă și timidă, se exprimă cel mai bine prin poezie, unde le învață pe tinerele soții că există viață și după doliu:


”De tine-mi aduc aminte 
Florile albe de crin 
Și că tre să-ți ud mormântu 
Crucea mă-tii de cretin.” 


De cele mai multe ori va posta despre țiganii cu 10 copii din Blaj care-i scuipă în înghețată și care primesc de la stat mai mult de 39 de lei pe lună, sau despre cum poți slăbi până la 10 kilograme în doar o lună, cu condiția să nu mănânci nimic.

Asta dacă nu este în tren sau dacă nu ascultă obsesiv compulsiv Imagine Dragons.
Sau când nu leagă rime despre viață, dragoste și frumusețile naturii:


”Pe gard stă crăcită o cioară 
În cratiță-i o inimioară 
C-ai fost împuțit 
Și-acum te-am gătit 
Și cioara-i zburlită și chioară.” 


De asemenea, vorbește despre amnezie, derută, tristețe și revoltă...chestii pe care ne este rușine să le recunoaștem:


”Mama-i dusă-n sat cu Doru 
Nu știu unde-am pus toporu' 
Și-am să dau în cap la oameni 
Cu picioru'.” 


Fact: Statul român ajută un om afectat de MS (scleroză multiplă) cu 39 de lei pe lună. E de râs.

Ca să râdeți mai mult: http://www.hergbenet.ro/carte/poezii-pentru-vaduve-marcica-belearta


Comentatori: văduvele


Public: nu țiganii


Cum îți iei block: ești țigan cu 8-10 copii și îi ceri țigări.


Fixații: Miyazaki, dietele, țiganii, Emag, pisicile, Corina Băcanu, Blaj, Xanax, Netflix, American Horror Story, Lidl, Imagine Dragons, Warcraft, fagii.



Voiam să subliniez că fetelor ăstora le plac pisicile.





Share on Facebook

Facebook

marți, 16 septembrie 2014

Metode de alăptat în public







Alăptatul în parc


E ok. Serios. Nu e ca și cum țâțele ar fi ceva sexual. Nu uita că ești întâi mama, pe urmă femeie, iar țâțele unei mame sunt obiecte non sexuale având ca scop adăpatul. 
Plus că nici o lege nu-ți interzice să-ți hrănești bebelușul în parc timp de toată ziua. Iar cei care-ți spun că nu e ok, că e o chestie intimă, sunt, de fapt, invidioși. Și frustrați. Și perverși.

Găsește o bancă la soare, eventual ocupată. Zâmbește galeș, cu bărbia-nfiptă-n gușă și extrage o tâță transpirată. Nu purta sutien, bustieră sau alte învelișuri inutile. Ugerul e mai ușor de extras dacă porți doar un capot lejer de vară.

Trezește copilu' pentru că tu știi mai bine ca el când i-e foame. Introdu tâța în orificiul de sus al copilului și pompează cu forță. Repetă operațiunea până când ăștia din parc înțeleg că bebelușul tău poate râgâi alfabetul.


Important:  E posibil să rămâi singură pe bancă din cauză că lumea e frustrată și invidioasă. Găsește altă bancă ocupată. Fă-i să înțeleagă cât de mamă ești tu.





Alăptatul în sufragerie



E inutil. Nimeni nu vede cât de mamă ești. Nimeni nu vede legătura dintre ugerul tău și mica comoară care gângurește cu bulbuci la pieptul tău lipicios. Nimeni! Ia măsuri! Nu poți alăpta degeaba, nu poți da lapte fără să fii văzută!
O lactație nevăzută e ca un Iphone ascuns în poșetă. 
Poartă lactația la vedere!
Exprimă-ți liber lactația!

Important: #milkyswagsfârc




Alăptatul pe Facebook


Serios acum, toate mămicile o practică. Plus că e foarte la modă. Nu există nimic mai expresiv și mai gingaș decât un bebe cu mânuțele vinete,  înfipte-adnâc în uger, țorcăind vesel și bălos în timp ce tati agită telefonul și strigă mamacacapipi.

Nu contează că minunea ta are ochii lipiți, o tentă de mov creț pe 99% din suprafața corpului, și mulți te întreabă dacă ai născut prematur-gen la 3 luni. 
Nu contează nici că ai capotul pătat de scurgeri mamare întărite. Pentru asta există filtrul la Instagram. 
Răsplata nu va întârzia să apară : 400 de like-uri de la alte 400 mămici care dau lapte pe Facebook zi de zi!


Important: explică fiecărei femei din listă cât de important e să fete. Cu argumente de tipul - o să-l ai și tu pe al tău, trece timpul, te vei schimba, vaginul se excită mai vesel după expulzarea lui bebe, avortul e crimă etc, știi tu.





Alăptatul în club


Asta e o chestie intimă și de orgoliu. E ok să alăptezi pe Facebook dar e cam aiurea să alăptezi în club. E întuneric și nimeni nu vede cât de mamă ești tu. Plus că pozele ies blurate.

Deși te invită la petreceri și chestii puerile, prietenii tăi de 20-30 de ani au niște dorințe absolut teribiliste de a se scălămbăi pe muzică pe care nu o înțelegi și de a bea chestii cu alcool. TU EȘTI MAMĂ. Prietenii tăi de 20-30 de ani se comportă ca la 16? TU EȘTI MAMĂ. Prietenii tăi fumează și nu sunt atenți când tu alăptezi? Pune stop! Doar ești mamă.

Ai două variante:

1. Renunți la ei. Bebe e important, e sufletul, minunea, miracolul care-ți zvâcnea în pântece și viitorul care îți va suge laptele. El e adevărul din viața ta. Nu ei.


2. Invită-i la tine. Alăptează veselă. Servește-i cu cafea și ascultați melodii despre mama. 
Pune-le video-ul cu nașterea lui ăla micu, placenta crăpată și tati tăiând cordonul ombilical.
Întreabă-i dacă nu vor lapte în cafea în timp ce alăptezi.
Prietenii adevărați vor bea cafea cu lapte.





Alăptatul în supermarket


Puține femei pot alăpta la supermarket pentru că asta implică sacoșe cu sutece, lapte praf și tejghea cu bandă culisabilă, clienții sunt foarte grăbiți și e foarte greu să dovedești că ai lactație oricând și la orice stand.  Pur și simplu oamenii nu sunt atenți la cât de mamă ești tu!

După lozinca ”dă din coate și răzbate”, găsește niște copii în fața magazinului. 
De exemplu ăia  care așteaptă bănuțul de la cărucioare! Alăptează-i și pe ei, doar ai destule țâțe! Un copil s-a pierdut de mama și plânge în față la detergenți și chimice? Alăptează-l! O fetiță urlă că vrea ou kinder? O tâță în gură!


Pe de altă parte, alăptatul în supermarchet este o chestiune de femei care au atenție distributivă și care pot asimila cunoștințe foarte rapid. 
Apropie-te de standul cu lactate. Pune mâna pe cutie : lapte de vacă integral standardizat, omogenizat și pasteurizat. Repetă, reține, alăptează! Compară-l cu laptele de vacă cu 3,5% grăsime. 
Calculează caloriile. Gândește-te dacă produci sau nu lapte semi degresat. E important pentru viitor să iei notițe despre urdă, iaurt sau brânză topită.





Alăptatul în bănci



Toată lumea are rate. Nu te teme, este absolut normal să-ți dorești un apartament mare în care să poți alăpta în voie. 
Cu cât mai multe camere ai, cu atât vei alăpta mai mult și mai des. 
Plus că pe Facebook lumea se plictisește dacă te vede alăptând în aceeași cameră, așa că va trebui să faci poze cu tine și alăptatul în mai multe cadre: bucătărie, balcon, beci, hol, cămară și sertar din cămară.

Este absolut ok să ai rată la apartament cu cinci camere și 3 balcoane, subsol, demisol, scară interioară în care locuiesc 2 persoane și bebe.

Pentru că ești întâi mamă și pe urmă femeie, pentru că tu vrei să naști foarte des și să alăptezi mereu, ai nevoie de un apartament mare și spațios iar banca este aici pentru tine!

Agață boracul de sfârc și plătește rata! 
Arată-le că nu ai muncit degaba! Arată-le că sporești demografia! Demonstrează-le că nu faci asta pentru tine ci pentru țară. Demonstreză-le că plătești cu sudoare pentru a alăpta!




Alăptatul în școli, licee și facultăți


Nu uita că, pentru o mamă adevărată, copilul ei rămâne copil chiar și la 60 de ani. Ai lui.

Încearcă să fii acolo pentru el în recreația mare, înainte de examene, în timpul tezelor și la pauza de țigară și cafea cu lapte.

Foamea, setea sau simpla dorință de a ronțăi ceva sunt nevoi naturale pentru oricare copil iar unii copii, izgoniți de la sânul mamei, se refugiază în produse de tip covrig, șaorma și biscuit.
Fii o mamă responsabilă!


Înmoaie biscuitul în lapte! Adaugă brânză la covrig! Produ maioneza din șaorma!


Dacă ai fost atentă la episodul cu supermarketul, vei înțelege acum că în alimentația copilului tău sunt importante și alte lactate. 
Cum ar fi iaurtul în clasa întâi, telemeaua în liceu și cașcavalul în primul an de facultate. 

Nu uita că, pe parcusul gimanziului, ai o producție foarte bogată de brânză topită.

Aceste alimente le poți produce în funcție de ceea ce consumi și, după lozinca ”sunt ceea ce mănânc”, nu uita să treci mai des pe la solar, să fumezi mai des, să te bucuri la fumul țevii de eșapament.


Pentru cașcaval afumat!


                                                   Femeie alăptând cu spor pe Facebook :









                                                     Mărturiile unei mame foarte sociabile :                                                                                                                              


             

Până și măicuța sfântă alăptează vesel în biserică :







Serios, de ce e ciudat să alăptezi cu un sfârc ciudat, îmbrăcată în roșu cu albastru ca un adevărat suporter Steaua, cu coroană ținută de doi inși cu aripi îmbrăcați în trening?
Încercați și voi!








Share on Facebook

Facebook

luni, 15 septembrie 2014

Chestii inutile pe care le strângi (2)



Chestii de pluș, păpuși și alte câcaturi de copil mic





Undeva, pe șifonier, ai vreo 26 arătănii din astea, pline de praf, acoperite de ceva unsuros, pânze de paianjen, stropi întăriți și alte chestii care miros a copilărie. 
Nu le speli, că se strică. 
Nu le cureți, că se strică. 
Nu le donezi, că-s stricate. 
Dar e bine să le păstrezi, doar sunt amintiri. Emoții. Sentimente.
De ce să le arunci?

Undeva în beci/mansardă/ pod mai ai câțiva saci cu chestii de copil, primul cărucior, primul scutec, prima bonetă și alte emoții și sentimente. Știu. Sunt amintirile tale. Prima trompetă roasă, primul căluț călărit, dinții tăi de lapte, moțul cu ceară de la tăierea din moț, primele unghiuțe, primul deget tăiat și alte chestii emoționante. 

Casa ta e un fel de grădina zoologică post mortem la care ai adăugat, în timp, chestii de plastic care se topesc în timp și se hlizesc urât, deși ție ți se par frumoase pentru că ești dobitoc. Da, păpușile alea urâte care ție ți se par frumoase, cu amintiri și sentimente.

Evoluând de la cârpe la plastic, tu păstrezi păpuși tari cu părul claie pentru care ar plăti bani grei nemții fetișiști care frecventează sex-shopurile, pet-shopurile și grădinițele. Uneori, școlile, pentru că e normal să-ți placă copiii mai dezvoltați, fustițele și ciorăpeii.
Știai că poți munci de acasă chiar acum?
Știai că poți face chiar acum bani pe net?
Știai că unii oameni se îmbracă în ursuleți și fut căluți de plastic în cur?

Știu că ești retardat și legat la sentiment de păpușa Suzi și ursul Tedi. Dar. Ori le vinzi nemților, ori le arunci. Serios, e vorba de spațiu și bani. Și estetic.

Absolut orice păpușă din aia arată ca Elena Ceușescu pocnită de tancul din 89, împușcată și dezgropată după 7 ani. Și drogată înainte de a fi dezgropată. 
Și absolut orice urs din ăla cu blană pe burtă arată ca unchiul tău pervers care-ți făcea cu ochiul când ai trecut într-a patra. Se uita duios până și la tac-tu care n-a trecut niciodată într-a patra. 
Uită-te la ursul tău! Uită-te! Cum se uită el galeș. Cum vrea el mai mult. Cum stă el cu picioarele desfăcute. Îți dorești copii? Cum stă ursul tău și-i așteaptă pe copiii tăi mici cu picioarele desfăcute. A! Are și o inimă mare pe piept! Cum vrea el să-ți călărească copiii, ca un ponei roz, cu emoții și sentimente.

Iar ursuleții drăgălași cu inimioră pe sfârcuri primiți de Valentines, cățelușii cu lăbuțele desfăcute lasciv și moș crăciunii ăia mici și mulți sunt ca verișorii tăi de la țară. Adică abia așteptă să te fută-n cur, în somn. Pe rând.

De ce ai dormi cu chestii din astea-n cameră? Ești cetățean neamț? Nu! Ai verișori la țară? Nu. Ești cetățean român responsabil, locuitor de oraș.

Știu că Moș Gerilă e amintirea ta de la crăciunul din 91, când aveai 2 ani și nu aveai amintiri. Dar e amintire pentru că așa ți-au spus ai tăi. Știu că Panda e de la bunicul mort de ciroză care-ți dezmierda cu mâna lui aspră frăgezimea pulpelor când aveai 4 ani. Ți-este dor și doare. Știu că te bucură până și acum ursulețul mare care-l ține în poală pe ursulețul mic. Genul ăla de apropiere. Știu că trenulețul a fost prima jucărie electrică pe care te-ai așezat.  Câteva ore-n fiecare zi! Ce jucărie specială. Ce amintiri!


Și veverița, și pușculița, și păpușa bebeluș. Și dulăpiorul, setul de ceșcuțe, pistolul cu bile și măgărușul.
Toți ăștia te vor fute-n cur la noapte. Și pe tine, și pe copiii tăi.




Share on Facebook

Facebook

marți, 12 august 2014

Chestii inutile pe care le strângi







1. Despre pungi 


De ce ai strânge pungi? De ce ai fute doi metri pătrați din bucătăria ta de 6 metri pătrați pentru un sac de rafie cu pungi vechi, crețe și lipicioase? 

Răspunsul e simplu: pentru că ești econom, ecologist și consideri normal să reciclezi chestii. 

Undeva, în cămară, ai un sac mare de rafie în care stau înghesuite 152 de sacoșe de Billa, Kaufland și Carrefour. În sacoșa galbenă de Billa ai colecționat circa 400 de pungi, pungulițe și punguțe de la ouă, cafea vărsată și napolitane vrac. Nu contează că de fiecare dată vânzătoarea îți dă 5 ouă în pungă nouă. De ce să le arunci dacă sunt bune și fâșnețe? Și ce dacă sunt de unică folosință și un sul de 1000 de pungi costă 5 lei? Nu stai cu curul pe comoară. Banii nu cresc în copac. 

Lângă sacoșa de Billa ai un teanc de sacoșe ”de cadou” . În mintea ta de handicapat de gradul 5, astea înseamnă amintiri, crăciunuri, ziua ta, ziua lu' mamae, primăveri și indivizi dragi ție pe care îi asociezi cu pungi de hârtie cu trandafiri roșii, citate emoționale care te răscolesc duios la colon, pungi de primăvară cu ghiocei, pungi de crăciun cu moșul și renul. Și ce dacă îs vechi, îndoite, rupte și miros ciudat?  Și ce dacă sunt sursa hepatitei? Sunt amintirile tale și nu vei lăsa oamenii răi și invidioși să te judece.

Revenind. De ce ai strânge pungi?
Răspunsul real este că ești dobitoc și leneș, pleci la market fără sacoșă și te întorci cu 3 noi și lucioase. Și te caci pe tine că iar ai dat banii pe sacoșe. Iar pe alea 3 noi le alături celor 152 din colecție.
Soluția : aruncă-le, în pula mea! Păstrează două-trei, nu mai uita de ele. Sau nu te mai plânge. Omul sacoșă.



2. Despre hârtie


Este foarte normal să păstrezi chitanțe, facturi, bonuri de la ATM, bonuri din Billa, Kaufland și Carrefour, rețete expirate, felicitări de la campania electorală găsite în poștă, calendare cu moaca deputaților, pliante cu Vadim, pliante promoționale primite pe stradă, reclame la cabinete stomatologice, da, este perfect normal. Dacă ești pensionar sau redus mintal.
Dar, nu. TU ești un colecționar înverșunat. Un artist. Un suflet nobil. Un neînțeles.

Dacă ai adunat arhivele de Integrame, Integrale, Rebus, Sudoku, Sfaturi despre casă și grădină, Sfaturi despre grădină și casă, Casă despre sfaturi și grădină, Formula As, Formula Verde,Viața Liberă, Monitorul, Tastatura, Imprimanta, Clujeanul, Bănățeanul, Constănțeanul și Marțianul - ești un om de invidiat. Cine mai e ca tine? Doar 10 milioane de români colecționari. Și nu vorbim de orice colecție. 

Nu. Formula As a apărut în 90, an în care ți-ai făcut abonamentul și ai fost fidel până în 2014.
Și ce dacă a trebuit să te muți de la două la trei camere? Și ce dacă din 3 camere una a devenit cămară de depozitat câcaturi inutile? Și ce dacă uneori dormi în lift pentru mai mult spațiu de depozitare?

Fact:  din milă și prețuire nu le vei folosi ca hârtie de văruit, nu le vei vinde ca publicații de colecție pentru că toată lumea le are și cei care nu le au, nu colecționează gunoi. Nu le vei reciti fără să faci vreo boală letală de la praf, pete și ecosistemele dintre pagini. Nu vei răsfoi despre cum se scoate guma din păr sau ceara din covor. Vei căuta pe net.

Soluția 1: un kilogram de hârtie costă 0,25 de lei. Fă un calcul simplu la o tonă de maculatură. 
Asta dacă găsești calculatorul

Soluția 2: vezi că există ediții online, arhive online, rebus online, playboy online.

Soluția 3: nu e nevoie să le printezi. Serios. Nu le printa.



3. Despre haine


Ai cel puțin doi saci cu haine pe care nu le mai porți, nu-ți mai vin sau nu le-ai purtat niciodată? Unele sunt pătate, rupte,decolorate, strâmbe sau pur și simplu arată ca dracu? Încă mai păstrezi blugi cu talie până la țâțe, paltonul tău de la 6 ani, tricoul lui Gigel cu care te-ai futut în Vamă prin 1996? Costumul de pionier? Rochia cu volane de la absolvire? Un pullover hidos prin care nu ți-a intrat niciodată capul dar e împletit de mamae când avea cataractă? Chestii sexi pe care nu le vei folosi pentru că tu nu te fuți cu chestii sexi pe tine? Chestii de care ai uitat sau despre care nu știai că au existat vreodată?

Fact : nu vei slăbi. Crede-mă. Orice ai face nu vei încăpea în blugii de la turci primiți la majorat.
Nu reprezintă amintiri pentru că nu mai știi că există decât în momentul în care desfaci sacul. Și atunci încurci amintirile, pe Gigel cu Costel și marea cu muntele.
Degeaba păstrezi tricoul și cașcheta lui Gigel, nu le vei purta/spăla/împrumuta/înapoia. 
Adică suferi de mania depozitatului inutil.

Soluția: Le poți vinde în Vamă. Lumea cumpără câcaturi din Vamă ca să se laude că a fost în Vamă.
Sau du gunoiul. Tot aia e.



4. Despre chestii inutile și inutilizabile

Mileuri. Cum să arunci mileul?!? Doar e făcut de mamae.
Serios. Pe lângă sacoșe de Billa, ziare, diapozitive, prima bicicletă și fesul lui Gigel, nu-i așa că ai extraordinar de multe plușuri, păpușa ta de la 5 ani, cutii de cremă în care vei ține medicamente sau mărgele sau orice, mărgele rupte, robineți de duș, furtune, caserole de plastic, cutii de margarină, ghivece de flori fără flori, agende îngălbenite, caiețele, carnețele, ceasul lui tatae, seturi de farfurii, cești, ceainice care nu au văzut vreodată lumina mesei, bibelouri cu cai și balerine, cel puțin 6 perechi de pantofi vechi, brichete reîncărcabile, 6 volume identice Ion Creangă, ceas de perete tip brățară, iconiță chinezească cu leduri, baterii uzate de la iconiță?

De ce să le arunci? Chiar nu ai de ce. De ce să-i lași pe celialți să te judece? Doar ești un artist. Un suflet nobil. Un neînțeles.

Soluția 1

Te muți într-o casă cu pod/mansardă. Ce nevoie ai de mansardă? De ce să faci o cameră din ea? De ce ai trăi curat și normal?
Nu! Doar ești  un artist. Un suflet nobil. Un neînțeles cu multe sentimente și multe amintiri.

Adună caii, balerinele, pescarii, peștii de sticlă, blugii, cizmele cu 2 numere mai mici (dar din piele românească!!!) un Nokia nefuncțional din 98, borcanele, seturile de pahare, lustra, un remi cu piese lipsă, televizorul alb negru cu antene, casetofonul rusesc, sacoșa cu casete aferente, îndeasă-le în cutii de carton și du-le în pod. Cine știe când vei avea nevoie de ele.


Soluția 2 

Nu ai bani să te muți la casă? Nu-i nimic! Orice apartament are dreptul la un spațiu de subsol sau la un garaj. Cum de ce? Păi unde să ții lucrurile agonisite? E vorba de chestii strânse într-o viață de om!
Și ce dacă ai garaj fără mașină? Unde să țină omul damigeana, butoiul pentru murături, sacii cu blugi, sacii cu peturi, sacii cu Formula AS, sacii cu poșete, canapeaua lu mamae, pick-up-ul nefuncțional, bucățile din mobila lu mamae care merg la grătar, grătarul nou, celălalt grătar mai vechi, pernele mâncate de molii, moliile, cutiile de vopsea fără vopsea, covorul persan care a fost dar de nuntă în 74 și un calorifer dezafectat ? Unde? 


Soluția 3

Du-le la țară. Știu, e greu să te desparți de manualele 1-4, de uniformele 1-4, de sacoșa cu cutii de pate în care vei planta cândva lalele și zambile, de cele 5 seturi de cafea, de storcătorul de fructe nefuncțional, și ce dacă nu merge, doar o piesă îți lipsește, de blocul de desen din liceu, de celălalt bloc în care ai adunat timp de 8 ani frunze moarte lipite cu aracet, de carcasa calculatorului lui Gigel (da, ăla din Vamă), de cutia cu globuri sparte și decorații de crăciun, de fierul de călcat stricat, de sacoșa cu dopuri de plută pe care amâni de 6 ani să le pictezi manual, de sacoșa cu capace de bere, de sacoșa cu melci, scoici și chestii adunate la mare, borcane și vreo 60 de animale de pluș. 
E greu. Știu. E ca și cum ai rupe o parte din tine.

Dar, dacă n-ai țară, apelează la soluția 1 sau 2.
Sau du-le la părinți, ei te vor înțelege. Doar ei știu ce înseamnă agoniseala de o viață.

Bine, oricând ai putea să le arunci și să trăiești și tu normal, curat, să ai spațiu, să realizezi că ai o problemă și să încetezi să mai strângi câcaturi inutile pe care nu le cari cu tine în sarcofag.
Deci nu sunt de acord cu demolarea garajelor.








Share on Facebook

Facebook