luni, 14 martie 2016

[Shut the door]




Facebook


Îmi fac poze când beau și le dau frumos prin instagram și-mi pun și poezie frumoasă cu ceva trist așa, în engleză,- la description- ca să par deprimată și fatală pentru că prinde la lume.
Caut și ceva location mai suspect și ajung la stadiul de retard sever în care îmi număr like-urile de  la check-in.

Aștept citate din înțelepciunea populară cu -tot frumoasă ai rămas, te vreau, ești cear remarkabilă, ke faci diseara, ești în gl- și multe like-uri la poza cu fața mea sedată.

Și primesc like și la pozele alea din 2010 pentru că oamenii deștepți și foarte interesați de mine dau next. Și like. Na like. Na Like că-ți trebuie. Inimă. Like.

Bine, mai sunt și din ăștia care îmi scriu chestii nasoale dar le spun să-și revizuiască atitudinea, le dau delete la comentarii și îi înjur și, dacă continuă, îi ameninț că le găsesc IP-ul și vin după ei. Huo.

Dar-meh- până la urmă fac ce trebuie să facă o fată.




Brașov


În Brașov (pentru c-am început să crăp pe dinauntru) am dus un monolog (de vreo două zile) despre sensul vieții, necesitatea aspirinei în combaterea mahmurelii, dreamcatchere, ciorapi cu bandă adezivă și alte droguri ușoare. 

M-am surprins gesticulând, de regulă nu fac asta, nu-mi place și mi-am surprins un dor mic pentru postări aproape zilnice.
Poate pentru că mi-a fost prea dor să te citesc zilnic.
Eram toată un cocktail de sentimente și aveam multe păreri în legătură cu mine -în strânsă legătură cu berea-, bărbați, femei și restul.

Mi-era bine deși mi-am cam purtat ficatul în poșetă a doua zi și zic asta în timp ce iau, preventiv, două aspirine.


Btw, restaurantele din Brașov sunt plăzmuirea necuratului. Adică, pe la 12 ziua am intrat în unul, așa, mai discret, cu șervete cu sigiliu pe farfurii și am comandat cafele, am băut ciorbe, am bârfit, am plâns iubiri vechi și am fumat țigări. Pe urmă am ajuns în trei locuri diferite și brusc eram la McDonalds după foarte puțin jager. Pe la zece noaptea. Ciudat.




15 Martie


Abia acum am început să înțeleg insomniile, durerile de cap care nu trec nici la neurologie, scrumiera plină și lenea de-a o goli. Dar parcă, totuși, nu-i lene. Parcă fiecare rest de țigară își are povestea, peste alte zeci de povești; cu nervi, cu zâmbete, cu dureri de cap noi și poze vechi, cu tag și check-in. De data asta dau eu next-next și like-like și pachetul de țigări se mută-ncet în scrumieră. Moarte iminentă.


Amân orice chestie importantă cu o artă demnă de licitații și cu motive inventate la secundă. 
Mi-e silă, mi-e lene și mi-e ciudă că mi-e silă și lene și mă comport ca la 16 ani înainte de teza la istorie. Las războaiele pe mâine. Apoi pe poimâine. 
Apoi pun telefonul pe silent și mă bag sub pătură. 
Și sub plapumă. 
Și sub saltea.






Share on Facebook

Facebook

Un comentariu:

  1. Măcar noi ăștia de îți dăm next, like, inimă, buză, ochi belit, te placem. Unii dintre noi te pândim, alții te așteptăm. Să ne scrii, să te scrii! Unii nu mai cred în antinflamatoarele ușoare și au trecut la ibuprofen. E eficient, trebuie doar să ai ceva în stomac în afară de el, măcar un biscuit!

    RăspundețiȘtergere