miercuri, 16 aprilie 2014

Ireal



Ruxandra

(Către bărba-su) 
Mi-am luat liber azi. Trebuie să spăl geamurile de la balcon dar nu de asta mi-am luat liber. 
Mă sâcâie pata aia mare de cafea de pe covor că s-a și întărit (ce dracu' a fost în mintea mea să luăm covor alb), mă rog, o s-o frec cu biocarpet numai să n-o mai văd și să caști ochii de altă dată când ești mai mahmur ca porcul la ignat, să nu nimerești și covorul când bei cafea. 
Parcă bei cafea cu colonul, să mor eu. 

Am să sun tot eu să declar apometrele, ajung și la finanțe, trec pe la medicul de familie să-i duc adeverință cum că suntem salariați și am timp, mai pe seară, de o supă normală să nu mai văd cancer la minut la pliculeț. Te sun cum ajung în Lidl - să-mi spui dacă mai e nevoie de ceva, că în weekend nu mă mișc din casă. Paștele mă-sii. O să circule lumea ca martorii lui iehova în bloc la maică-ta.

(la ora 8 seara, Ruxandra e tot la cafea, a patra, că o știu dezorganizată)

Dacă mă apuc de făcut mai multe chestii și nu termin nici una - nu-s dezorganizată. Măcar încep să fac mai multe chestii și nu mă moșcăi doar la una. Nu-s dezorganizată, e felul meu de a fi multifuncțională. Până mă plictisesc. E ca la sex, pula mea.

Eu

Mi se pare ireal să văd poze actuale cu foștii colegi, colege ( ăia care se scobeau în nas la unison în clasele 5-8, marcau orice pupitru cu gumă roz lipită bine dedesubt, ăia de la care copiam la teze și cu care am împărțit primul gel de păr pentru poza de buletin) .  

Au copii, se mărită, se cunună, se parastas și alte chestii care implică biserică și sacou.
Au cumva același cap, aceleași trăsături, doar că sunt mai expandați și mai serioși.
Colega mea dintr-a patra, Elena, e la a doua sarcină și mi-e groază să mă gândesc că, în tot timpul ăsta, a deținut un vagin. 
Colegul meu, Cătălin, a început să chelească cu genul ăla de chelie -tip autostradă-, cu două benzi lucioase și o dungă întreruptă pe centru .   
Duc discuții despre redecorare, pitici de grădină la promoție, kilowati și PVC din lemn sau aluminiu.

Până acum am crezut că îmbătrânesc doar eu dar văd că-mi îmbătrânește și copilăria. Își învață copii să pronunțe Auchan și nu Real. Ireal.


Share on Facebook

Facebook

4 comentarii:

  1. totul langa noi e in transformare tinereasca, si echilibrata. doar noi pasim prin timp imbatranind. si incepem cu nuntile, botezuri, nuntile copiilor apoi ele incep sa ne faca parastase. vorba aia: "parastas parastas da' cu noroc!" =)).

    RăspundețiȘtergere