duminică, 29 septembrie 2013

Am cunoscut o femeie la beție





Am cunoscut o femeie la beție. Genul de femeie care poartă mereu un borcan după ea. Pentru creier.
Și o pereche de colanți animal print înfipți adânc între buci. 
Pentru locomoție sexi. 
Sau comoție cerebrală. A mea.

Genul de femeie care abia așteaptă să vorbească despre ea câcaturi neinteresante, ca să pară interesantă. Fostul, sora însărcinată, cluburile din București, Bambu și cumetria de la Italea. Paulo Coelho, unghii cu străluci și, pana mea, am hobby-uri.


Un om comun cu un tricou decoltat comun, cu țâțe comune în tricoul comun, cu colanți în care transpiră comun;  genul  care gesticulează pe ritm de regheton și cântă tot playlistul de la karaoke. Țanțoșă. Trimițând pupici mici și dulci masculilor care o înconjoară. Și celor care nu prea.

Genul care folosește expresii în engleză deși, pe certificatul de născare, scrie boldat CUCA. 
Genul care a evoluat de la Cuca la Tecuci, că ea știe și engleză.

Genul care are impresia că tot ce zice sau ce face e un rahat pretențios.
Oricum, o urâtă.


Lângă care te simți stânjenit, ai vrea să pleci dar ți-e teamă că va trebui să te atingi de dansul ei. Că e lume multă unde, nevinovat, faci schimb de atingeri și fluide. O hoardă de urâte ca și ea, care fredonează TARE și triluitor versuri arhicunoscute din reghetonuri despre Tanya care will always love you și iț a pity chestia asta. 

Și ea rage cel mai tare în engleza ei de Cuca City.


Și tu, care vrei doar să te bâțâi sinistru de beat lângă singurele 5 persoane la fel de alcoolizate ca tine.

Și apare genul ăla de femeie care deține genul ăla de buci isterice.

Genul care-și zbate târtița de toți masculii în speranța unei erecții. Genul  de femeie lângă care toți masculii se simt incomod dar, mna, o lasă să-și zbânțuie bucile. Că asta fac femeile când se îmbată – zbânțuie din buci și se freacă fericit de prohabul tău în speranța că o să te bucuri în pantaloni. Nu te bucuri. Ți-e mai frică ca la analiza care depistează cancerul.

Ai impresia că bucile alea au epilepsie? JEAP JEAP JEEAP. Nu au. E un caz medical mai grav și mai netratabil decât epilepsia. Sunt buci neexorcizate și nimeni nu se bagă să le atingă cu crucea Sfântului Petrul.
Pentru că curul ăla mare care se gelatinează ritmat în colanți nu e sexi. E doar un cur gelatinos în colanți care plesnește mizerabil pe ritm de orice.

Nu vrei să-l atingi sau să te atingă. Oricâte beri am băut eu, copiii de lângă mine, masculii în călduri sau fetele care preferă fete – CURUL  ăla e atât de urât și de săltăreț încât îți rămâne pe retină mai ceva ca prima vizită la morga. E futabil doar dacă ești necrofil, prietena ta e ciopărțită de tren și tu ai idei de mângâieri moi și amor bolnăvicios.


Cred că o cheamă „Fă” pentru că mi-a zâmbit larg când mi-a zărit moaca scârbită. 
Și pentru că are față de bășină. 


Nu mai merg unde am fost noaptea trecută. Mi-e frică. Și-aș împușca-o în CURUL ĂLA MARE ȘI NĂRĂVAȘ.

Mi-a dărâmat lozinca cum că ”nu există femei urâte, doar băutură puțină”.
Mi-a stricat buna dispoziție și am vomitat puțin acasă. Înaltă. Slabă, cu curul mare care salivează prin colanți cu animal print. 


Pe viitor. Unde bem fără femei urâte?




Share on Facebook

Facebook

miercuri, 25 septembrie 2013

Good night, Spoon

”Pe covor a apărut forma ferestrei făcută de soare. Ridic în acest cadru brațul, îl las în jos și-l ridic iar, apoi mă amuz să desfac degetele și să urmăresc mișcările umbrelor în soare. Deodată dispar umbrele degetelor, ale brațelor, cadrul ferestrei...

Totuși, nu mă mai simt singură. Curios. Nu mai mi-e frig. O vrabie s-a așezat pe muchea balconului, a privit tremurând capul de o parte și de alta și a zburat. Câțiva porumbei au traversat strada pe deasupra caselor, albi cu pete cafenii. Sună clopotele la biserică. Să fie duminică? Mă pomenesc zâmbind fără să știu de ce. O rază de soare trece pieziș printr-un loc în care cerul de fum opac se deschide, ca în pozele ca arată Învierea...”
Share on Facebook

Facebook

luni, 23 septembrie 2013

Dinule




“Buna dimineața, Dinule! Ce ai mai făcut rău ieri?”

-----

 
Vorbesc concomitent cu trei persoane. Facebook. Mie îmi place Facebook deși e la modă să spui că nu. 

Cineva ma ceartă că mă iubește, cineva mă iubește cu melodii vechi. Pe a treia o sărut de noapte bună și-i spun să închidă geamul la bucătărie și să ia motanul în brațe. Și-un cocker albnegru.


-----


Când reacționezi primar, simți cel mai bine durerea și lovești. Citat. Asta faci.


-----


Mai nou, m-am îndrăgostit cuminte și rușinos. Îmi place o fată numită Nina. E exagerat de înaltă pe tocuri, e ochelaristă duios și ascultă muzica mea. Dar, în primul rând, se numește Nina. Nume de pisică rusoaică. Cu picioare subțiri și zâmbet cuminte și permanent, de prima mea învățătoare. O salcie cu dresuri negre. Mă întreb cum arată sânii ei, cum arată când plânge, cum își face cafeaua dimineața și dacă are ceșcuță cu farfurioară sub. Sau bea din cană mare și face sfâââr cu vârful buzelor. Sunt curios cum a arătat mică, dacă se murdărea cu cerneală sau dacă mânca lipici cu lopățica. 
Mi se pare frumoasă Nina. Ție-nu.


-----


Mai vechi, mi-e dragă Ana. Am găsit în dicționarul francez un ambalaj vechi. Scrie Ana cu roșu și alb și a fost o tabletă de ciocolată albă. Mi-o imaginez cu gură de copil, reclamă la ciocolată, mereu copil, mereu în alertă. Mirosind a prima prăjitură mâncată la cofetărie. 


-----


Mă intrigă Laura. Alt nume de ciocolată. Și banii de pachet strânși pe două zile. Să-mi permit o ciocolată cu nume de fată frumoasă.  Și mama punându-mă să împart. "Ești egoist, Dinule".
Dar.
Laura e pentru o singură persoană.


-----


Și tu. Cada caldă. Apă fierbinte. Floricele la film. Degetele subțiri în coastele mele. Că vorbim și de Nina și de Laura. Că ți-e dragă Ana cu păpădii în păr. Că-mi pui flori în păr și mă cerți că le pierd.

Și tu. Și tu. Și el. 

“Buna dimineața, Dinule! Ce ai mai făcut rău ieri?”


Ieri mă cert cu tine. Și ești supărată și azi. Intram în prelungiri. Și nu vrei nici alune nici ciocolată. Te iubesc cu cafeaua de mâine dimineață și că nu supraviețuiești fără mine. Te iubesc pentru că mă iubești prea mult? Mă iubești prea mult pentru că te iubesc? 
Băieții…


-----


Păstrez amintiri ca să supraviețuiesc. Ca biletele de tren lipite pe frigider. Ca surprizele de la gumă. Ca biletele de concert lipite pe frigider.
Ca pozele cu noi când locuiai lângă tribunal și nu erai rea; mă hrăneai cu sărățele, bere și pisici. Veneam pentru tine. Plec pentru tine.


-----


Scriu despre tine. Tu îmi încălzești cafeaua în palme. Tu îmi povestești despre paianjeni. Tu te reîndrăgostești de numele meu. Dinule.




Share on Facebook

Facebook

duminică, 22 septembrie 2013

Pilit prin port





Sâmbăta mea s-a terminat duminică la 5 dimineața. Alcoolemie confortabilă, același playlist de ieri, pâine feliată, papuci de plastic, ofrande trecutului, cum eram noi, ce-am făcut, ce-am zis. Ce nu.

M-a trezit un apel dimineața devreme, pe la 15. Alarma. Am așteptat un apel la 15. Aștept.


Mă dor chestii în altă limbă. It hurts sună mai bine ca mă doare. Că e impersonal.


------


Am vorbit despre păr clătit cu oțet de mere, chiloții copilăriei și un incendiu. Și mult trecut incendiar. Incendiat. Flăcări și scrum și o urnă.
Am evitat atent prezentul. Am ignorat viitorul cu și mai multă atenție. Precizie de octombrie, ca la tribunal.
Oamenii ca tine ar trebui să mânuiască bisturiul.


------


Locuiesc în port, acolo unde doar taxi-urile ajung la timp, unde Dunărea e mai neagră ca marea neagră, unde scările de bloc miros a bătrânețe comunistă, pereții au ochi și vecinii și-au pierdut demult auzul.


------


Am băut bere scumpă și-am încheiat cu bere ieftină. Invers biblic. Vinul bun la urmă. Tu - în urmă și-o yală răsucită. Eu, mereu înainte, mereu derizoriu. El, mereu așteptând, Ea, mereu cu nasul în cărți, iubindu-mă cuminte pentru că o iubesc cuminte.

Abia când renunți începi să gândești limpede. Abia când pleci gândești clar. Abia când ești lăsat în urmă îți vezi urmele. Abia singur înveți. 

Sunt singur și nu prea. Sunt singur că-mi place, nu că n-am alternative. Mă doare în engleză. Alone e mai frumos decât single. Și mai singur trist. Și mai sigur.

Când renunți, nu doare renunțarea. Nu singurătatea. Nici a doua pernă, mereu rece. Doare că ții minte că nu a fost rece. Doare că ții minte cum a fost. Doare perna care încă e acolo fără cap, fără minte, fără stăpân. Doare că ții minte.
De asta nu renunț eu.
De asta păstrez, dar în diferite forme. De aia voi avea 60 de ani și verigheta ta la 65.


------


Copilăresc crăcănat pe o bicicletă scumpă, îmi pui flori de gard după ureche și mă aștepți cu ciocolată cu mentă. Amândoi avem stare de ciocolată cu mentă. Nu ne place ciocolata decât dimineața. Urmează cafeaua făcută mereu de tine și eu mereu buimac. Omletă în tigaia deșteaptă primită cadou. Ziua mea, tigăi, la mulți ani, Dinu și primul-singurul telefon la care răspund.
I am ok. I am mocking.


------


Sâmbăta mea are mai multe sâmbete, alcoolemie confortabilă, ketonal, croci foarte verzi, sticsuri nu foarte sărate, același playlist, aceleași discuții, același trecut, același prezent cu același viitor incert, același Nick Cave și nu vrei să fie născut pe 22 septembrie.


Am căutat amândoi Stella Artois. Ne-am întors cu prosoape de bucătărie și pate hame la 5 lei. Că-s nehotărât. Că ești impulsivă. Că nu te decizi când cumperi țigări și de care și câte pachete. Pe urmă ne certăm mic și mă părăsești pentru o perioadă mică. Două jucării stricate. 






Share on Facebook

Facebook

miercuri, 18 septembrie 2013

Păsărica



Eu nu comentez pentru blogărași de mâna a treia, dar cu toții greșim. 
Am comis-o O DATĂ. 
Regret pro fund, îmi pare rău, îmi cer și iertare și mii de scuze și promit să nu se mai repete. 

Am zis doar că n-aș băga țăpoiul într-un maidanez. Că-s mai civilizat decât cumătrul și cumnatul de la sate. Și că, dacă-ți plac țăpoaiele adânc înfipte-n maidanezi, atunci ești de pe maidan și mă-ta-i proastă. Dar plină-i lumea de pudibonzi, țărani și patrioți de facebook cu master în wikipedia.

Nu spun unde am zis că nu cred în casap, că e trafic inutil dar, de atunci, am o problemă cu o anume Paula.

Nu o cunosc, dar e ușor de ghicit povestea Paulei.

Paula a fost mereu o fată urâțică și singură. La 28 ani a fost abuzată de Paul. Pe bancheta din spate. Pe versuri de Vama Veche.
Paul avea o față de lopată, ceea ce a făcut-o pe Paula să-i arate țâțele, chiar acolo, pe bancheta din spate, pe versuri de Vama Veche. 
Era cântecul despre ei, era cântecul lor. Despre cum el i-a upgradat ei sărutul. 
Pentru că Paula a avut mereu dinții foarte lungi și gingiile la fel lungi, acoperite din belșug cu bordură de tocăniță. E un caz medical. 
Dar Paul i-a upgradat sărutul. Și-a botezat-o Păsărica Paradisului.

Paula mă urăște și pe mine, și pe prietena mea. Pentru că noi n-avem nevoie de upgrade. Că trăim liber, că ne îndrăgostim și ne dezîndrăgostim, că suntem tineri, că nu ne place nici tocănița, nici mirosul de picioare. 

Paula mă urăște pentru că nu știe de ce mă urăște.

Paula mi-a spus că-s bou pentru că scriu despre femei frumoase, despre radiere și nesomn. Și-s bou că n-aș omorî un câine maidanez. Că nu-s de la ea de la țară.

Paula mi-a scris: Smartass, nu sunt frustrată” ca să-mi arate ea mie că ea știe chiar și engleză.


Paula m-a numit necivilizat pentru că am folosit apelativul plod. Și nu copil. Odor. Moștenitor. Borac. Sau Păsărica mai mică a paradisului, adăpostită de pântecul ei matern de scândură sinistră, cu țâțele date prin răzătoare, cu ochi de curcă, lipicioși, clipicioși și siniștri.


Paula s-a supărat tare pe mine că nu aș da cu țăpoiul într-un câine comunitar.


Paula a vrut să-mi arate cum se înfige furca-n câine pe versuri de manea de-a lui Puya. Pentru că Paula e familiarizată cu Puya, furci, topoare, lopeți, găleți, tocăniță și alte unelte de prin grădină. 


Paula mă urăște, deși nu m-a văzut niciodată. Eu aș avea o poză cu Paula, dar mi-e teamă. Și-mi respect cititorii. Mă gândesc din ce în ce mai serios la fotoșop.


Paula merge pe ulița principală cu plodul în brațe. Probabil are 10 ani, pentru că Paula e foarte bătrână și se foarte teme de câini. Că o mușcă de varice.


Și eu am fost plod. Dar am fost un plod deștept. Când plozii proști mor prostește se cheamă selecție naturală.
Probabil plodul Paulei e genul care își bagă capul în cuptorul cu microunde. Sau se îneacă în fântâna arteziană. Sau își bagă toată mâna în nas când se scobește. Sau poartă scutec la 10 ani. 
Sau, cel mai probabil și mai trist, îi va fi rușine cu Paula. Asta dacă e deștept și silit să fie cărat în brațe ca să scape de câini, pisici, mingi și fântâni arteziene. 
Poate chiar e deștept și mă-sa e proastă.


Paula mă urăște. Eu nu. Și mă urăște fără motiv. Probabil  mă urăște pentru că n-aș fute-o. Dar nu-s nici necrofil și nici acel 1 bărbat din cele câteva miliarde de pe Terra care a însămânțat-o pe bancheta din spate.
Share on Facebook

Facebook