duminică, 21 aprilie 2013

Cartofii mei prăjiți și copiii vecinilor mei


N-o să auzi pe nimeni spunând "cartofii MEI prăjiți". Sau "ardeii MEI umpluți". Lumea omite MEI-ul din mâncare cu o cruzime de neimaginat.


Eu sunt posesiv cu mâncarea mea și îmi place să mi-o mănânc singur. Și să dorm singur. Și îmi place foarte mult să dorm singur după ce am mâncat singur.

Mi s-a terminat douăsutele de grame de salam de sibiu feliat, așa că în seara asta îmi voi face 3 porții de cartofi prajiți cu o porție de ou prajit. 

Trei porții de cartofi prăjiți înseamnă cam 1 kilogram jumate de cartofi curățați și spălați și feliați subțire, dar lung. 

Pentru 1 kilogram jumate de cartofi feliați e nevoie de 2 kilograme de cartofi murdari în coajă. Ceea ce mănânc eu e un kilogram, pentru că jumătatea kilogramului dispare misterios la prăjit.

Oul meu trebuie să fie între tare și moale, dar pârlit puțin pe marginea albușului. Pârlitura aia trebuie să se întâmple circular, să fie în egală măsură, să scârțâie în furculiță, să aibă o culoare ceva între roșcat și maro ciocolatiu. Restul albușului trebuie să fie fin ca fundul unui bebeluș. 
Gălbenușul meu e timid și moale la suprafață, dar adânc spre fund, ca poemele fostei. Îmi place să-mi mănânc gălbenușul cu o bucățică de miez de pâine pufos sau cu un pai de cartof. Cea mai mare plăcere a mea e când îmi mănânc gălbenușul cu miez pufos de pâine. Printre alte plăceri se numără cititul, fotografia și sexul protejat.
Întodeauna îmi mănânc albușul la sfârșit, pentru că îmi place crusta circulară și locul pe care stătea cândva gălbenușul meu. (Sunt un mare iubitor de ouă și dedic această postare iubitorilor de ouă de pretutindeni).

Toate astea se întâmplă când sunt singur și îmi prăjesc cartofii.

Cartofii mei prăjiți sunt puțin cu crustă și puțin moi în interior, arată între galben și auriu și miros până la etajul 4. Îi aduc din bucătărie într-un bol albastru, pentru că îmi plac culorile complementare iar galben-auriu merge cu albastru. 
Îmi place foarte mult să îi mănânc fierbinți, să îi mănânc cu mâna și să am film. Dacă nu am film, nu pot mânca cartofi prăjiți, aurii și drăgălași. 
Dacă nu am film înseamnă că nu-s cartofii MEI prăjiți și mă aflu la muncă în pauza de lanci, la cineva acasă sau cu altcineva într-un spațiu public cu furculițe.

În seara asta îmi voi face 3 porții de cartofii MEI prajiți și voi lăsa ușa spre balcon larg deschisă. Rufele mele proaspete vor mirosi a cartofii mei prăjiți. O să încep să îi curăț pe la 8 ca să-i pot mânca pe la 9, când vecinii mei au musafiri. 

Când eram mic, mergeam la petreceri de oameni mari și urcam 3-4 etaje. Fiecare etaj mirosea a cartofii lui prăjiți, pentru că la etajul 1 un idiot fără inimă își prăjea cartofii. Când ajungeam în casă la petrecerea matură cu adulți, se servea salată boeuf și floricele. 

În seara asta câțiva copii cu părinți vor urca niște etaje pentru că e ziua lui vecinul de la 4. Vor urca în jur de ora 8.30 când eu îmi voi prăji cartofii mei. Și vor mânca salata boeuf, Fanta și floricele. 
Mă vor înjura de toți sfinții, dar mai ales de Sfântul Petrul pentru că așa îl cheamă pe vecinul meu care nu are cartofi prăjiți cu ou pentru că asta nu e mâncare de ziua lui cuiva.
“Unde mă aflul”? Ziceam eu  în rai, mâncând dintr-un bol albastrul ca rochia lui Sfântul Petrul.
La mulți ani, Petrul !


poză cu Petrul de la patrul


Share on Facebook

Facebook

duminică, 14 aprilie 2013

Lidl




Mi-am cumpărat whiskas în iepure alb pentru motan.

Prietenul meu cel mai bun cu care facem sex îmi scrie că e deprimat. Sunt trist că nu am mai făcut demult sex cu prietenul meu cel mai bun. Îi scriu înapoi că îl îmbrațișez și îi povestesc despre motanul meu pufos în timp ce prietena mea actuală caută ceva în frigider.

Prietena mea foarte actuală a încurcat în frigiderul meu salata de vinete cu puțină colivă.
Încă nu îmi știe casa. Femeile au impresia că știu tot,că pot tot,că sunt mai sexi când fac de toate, că se pot descurca în fiecare cameră iar eu încă am o alpaca în balcon.

Îmi plac diminețile de aprilie cu o fată goală înjurând pe vârfuri spre bucătărie că nu am cafea.
Îmi plac diminețile de aprilie cu o fată goală în frigiderul meu.
Îmi plac diminețile în care îmi înșel fosta prietenă cu salata de vinete. 
Apoi rămân singur pentru că nu mă pot satisface deplin în doi.
Mi se pare foarte sexi când pleci. Mi se pare sexi să vrei să pleci. Așa că abia aștept să pleci ca să fie totul sexi.

Anul trecut m-am îndrăgosit de o oglindă retrovizoare, de o bucată de pădure și am primit mesaje după.
Anul ăsta cumpăr mâncare pentru pisici și alpaca mea frumoasă, trimit mesaje despre pisici și alpaca mea frumoasă și-mi voi cumpăra o oglindă retrovizoare pentru că mi se pare sexi să am o oglindă retrovizoare.
În rest, sunt bine, sănătos, liniștit și se întâmplă multe chestii de neimaginat.

Mi-am mai cumpărat un iaurt, patru banane unite între ele, un tub de orbit și axion. Sunt fericit că am Lidl lângă mine, o alpaca tânără, un prieten bun cu care facem mult sex și alte fete.
Share on Facebook

Facebook

duminică, 7 aprilie 2013

Lene





Nu înțeleg oamenii care nu recunosc că sunt mahmuri. Sau neagă că sunt mahmuri. Sau ascund mahmureala. E ca atunci când cea mai drăguță simpatică de la masă scapă un râgâit fin și-l acoperă cu o tuse forțată.
Eu trec, de ani buni, prin două stadii de mahmureală. Și nu contează ce sau cât am băut și nici ce am făcut după.



1. Mahmureala artistică - apare pe la 8 dimineața, deși mă trezesc ca orice salariat care se respectă în jur de ora 17. 
Nu mă simt rău, dar cred că am făcut ceva rău. 
Între 8 și 12 am stări de panică, vinovăție, furie, nu mă doare nimic, dar fac cancer la ficat în metastază. Îmi ridic suferința și moartea la rangul de artă. Nu rețin dacă am băut sau doar m-am certat cu Melania. Mă tem să nu fi omorât vreo fată numită Melania. Mă tem că i-am lăsat corpul gol în cada mea, cu un picior atârnând în afara și două pahare de ceva pe marginea căzii. Nu rețin dacă am violat-o măcar puțin. Verific baia și trimit mesaje cu zâmbete tuturor melaniilor cunoscute și necunoscute. 

Încerc să readorm. Îmi amintesc de o anumită noapte cu Melania și am gânduri murdare. Visez că facem sex și pe urmă facem multă dragoste.

Îmi dau seama că nu visez și îmi amintesc că poate am cumpărat salam de Sibiu. Stau în picioare, în chiloți, în fața frigiderului și mănânc salam de Sibiu feliat. Sunt foarte fericit că mănânc ce îmi place și că vânzătoarea mi-a feliat salamul. Îmi amintesc de prietenii mei de pe facebook care pun poze cu animale maltratate care devin salam. 
Mă simt vinovat că salamul meu a avut cândva o față. Că a râs și a plâns, a alergat pe pășuni verzi și a făcut dragoste intensă cu alte salamuri. Îmi e teamă că a avut chiar și un nume. Poate Melania.
Vreau să mă țină cineva în brațe dar mă bucur că sunt singur. Mă joc cu gura mea și realizez ce frumoasă e buza mea de jos. Îmi place că am nările mici și îmi imaginez cum ar fi să am nările mari. Să-mi intre un câine în ele.

Mă sună un număr pe care l-am adăugat aseară cu literele Nj. Enumăr toate numele care încep cu N, ajung la Nicoleta și tot nu știu de unde vine j-ul mic al Nicoletei. Nu răspund. Nu mai sună.
A dispărut starea de panică, a început o stare de lene. Lene, patru litere. Mi se pare artistic, exact ca mine acum, mahmur azi, mai slab ca ieri, mai îndrăgostit ca luna trecută mai fericit ca niciodată. Și mi-e lene să scriu un raport pentru iluminarea maselor. Le las să-și imagineze fericirea mea.

 'Fuck' is a four letter word. 'Rape' is a four letter word. 'Wife' is a four letter word. So is 'love.' ”

Lene. Am patru mail-uri care probabil amenință că mă iubesc. Și eu te iubesc, dar prea puțin azi. Azi mă iubesc artistic și mahmur, în timp ce alții scobesc în rahatul pe care l-au încălzit ca să fie moale.
Îmi amintesc cu plăcere de oameni care verifică, care mă verifică, de oameni care calculează ore, care-mi calculează ore, de salamul care avea cândva o voce și de câinele care-mi poate intra în nas. 
Și mă bucur că nu sufăr de mahmureală clasică.


2. Mahmureala clasică - se întâmplă lunea. Vomit după cafea sau vreau să vomit. Mă doare capul. Mi-aș tăia capul, l-aș agăța deasupra patului. Glorie personală. Aș pleca la serviciu fără cap. Plec oricum.
E prea multă lumină. Oamenii sunt urâți, miros urât și mă bucur că nimeni nu mă iubește. Toată lumea vorbește tare. Mă îndrăgostesc de spatele unei fete în autobuz, pentru că are părul acidulat. Mă simt ignorat și mă îndrăgostesc pentru că mă simt ignorat. Aș vrea să vomit pe o bancă la soare, lângă acea fată.
Ajung în firmă, le spun că sunt puțin mahmur și toți tac puțin.


Share on Facebook

Facebook