joi, 12 decembrie 2013

Un copil cu Parkinson și Alzheimer are nevoie de ajutor





Colega de birou Ursu Loredana și-a pus pe birou poză cu ea și plodul, chestia roz cu fes de copil și cu ochii perfect bulbucați. Mă rog, seamănă cu trailerul la un film horror premiat cu Pulițăr, mă-sa fiind filmul.  

Azi am aflat că a început chiar să și vorbească. Adică, chiar e om.

Presupun că primele lui cuvinte au fost HSJFFJS  AFFJ, asta însemnând ”mama”. 
Sau ”identificarea metodei tehnologiilor primordiale stagnează în exuberanța dinamică a fotonului radioactiv de cuantum zero”. Pentru că e un copil deștept.


Revin. Împart biroul cu colega Ursu Loredana care e urâtă și are un copil roz, epidermal creț și pare degerat, deși nu este degerat. Așa e el. 
Tot azi am aflat că e fată, dar am uitat cum o cheamă. Știu sigur că are și nume de fată; de om-fată. După numele ăsta vor fi botezate boli, de asta sunt sigur.
Cum adică Parkinson sau Alzheimer n-au sunat mișto la vremea lor?

N-am nimic cu mamele care înțeleg că au copii obișnuiți, simpatici și au mereu poze după ele cu copiii lor obișnuiți și simpatici. Mă bucură și mamele care-și dau seama că au copii siniștri. Ai impresia că au boli și vrei să donezi, cauți contul pe net, împrăștii vestea pe facebook. Da' copiii n-au nimic, evoluează normal, fără perfuzii sau aparate, doar că sunt urâți.

Eu, de exemplu, am fost un copil nașpa. Și, până la 4 ani, ai mei n-au arătat poze cu mine pentru că eram nașpa. La serbarea de grădiniță - 3 ani - nu am fost nici fulg, nici prinț, nici ceva cu față. Am fost un copăcel mic de decor, plasat în umbră, în colț. Respiram printr-o ramură. De ce? Că eram nașpa. Poza de serbare e ceva cu crăiasa, prințul, fulgii și un copac care e aranjat să nu se vadă, dar să fie. Adică eu.

Dacă îți iubești copilul și copilul tău e foarte urât, nu pune poze cu el. Nu la birou. Nu pe birou. Nu pe facebook. Nici măcar în baie. Deși ajută la constipație, nu pune portret cu copilu` în baie. Tu nu-ți dai seama că el e urât pentru că și tu ești urâtă, și tac`su e urât, până și străbunica lu` tac`su a fost ușor hidoasă. Trebuie să înțelegi că e urât și va deveni și mai urât. Asta în timp. 

O mamă are datoria să înțeleagă că are un copil urât. Să nu-l trimită pe lumină după pâine, zahăr sau ulei la consignația din colț. Nici să ducă gunoiul. Poate doar seara. Dar și aici doar în perioada rece, când se întunecă devreme. Dacă se întunecă devreme, e esențial ca el să ducă gunoiul și să vadă că e întuneric, ca să i se facă somn. Somnul e important pentru un copil urât. Cu cât doarme mai mult, cu atât îl vezi mai rar. 
E importantă iarna. Foarte importantă.
Să fie lăsat să vadă ce frumos ninge. Că, la un moment dat, zăpada acoperă cu magia ei tot ce e urât pe lumea asta.


Dar, cu ocazia sfintelor sărbători de paști, fiți mai buni și nu uitați de cei mici. Să vină moșul încărcat pe spondiloză cu cadouri zglobii și vesele care să le semene. Mașinuțe pentru băieței și păpuși pentru fetițe.



Share on Facebook

Facebook

2 comentarii:

  1. Asta a fost o postare de zile mari. Ai căutat mult imaginea reprezentativă sau ai scris articolul inspirat de poză?

    RăspundețiȘtergere