miercuri, 23 octombrie 2013

Sfinxul de Facebook






Mă scârbește apelativul de Românica. 
E folosit prea des și de toți cei ce vor să fie hazlii. Cretinizare în masă.  
Nu mă amuză, nu m-a amuzat niciodată. 
A fost „hotărât” de un idiot într-o zi și s-au găsit acoliți care să-l behăie în discuții qvasipolitice despre cât sunt ei de asupriți, despre țigani, Roșia Montana, regim și hai să râgâim politică de televizor. Și dacă bagi un Românica-n discuție te simți țanțoș și deștept. Primești puncte pentru cât ești tu de amuzant. Nu ești.

Dar ești ca un jurnalist de mâna a 15-a care se răzbună dând unfriend pe Facebook. Că altă pedeapsă n-ai.


Sunt în concediu și-am văzut sfinxul. Și-am auzit behăind de Românica-n sus și-n jos lângă sfinx. Asta - românii. 
Am văzut arabi, am văzut indieni lângă sfinx. Am văzut ceea ce numiți voi treapta de jos, oameni primitivi care se cațără pe tren și toarnă copii, oameni fără educație, barbari, țigani.
Barbarii ăștia au făcut poze, au respectat, au zâmbit, au trecut mai departe.

Am văzut români de weekend.
Românii sunt o nație de dobitoci. Se izolează-n cafenele unde sorb ceai indian și pun poza pe facebook despre cât de indian e ceaiul și priviți, bă, măreți utilizatori de facebook, ce weekend cu ceai și crochete am avut eu. 

Dobitoci care depind de atenția altor dobitoci că, deh, tre` să primesc comentarii pe facebook, doar am pus poza: când ies în oraș, când merg la munte, când merg la mare, când mă cac, cât mă cac, a fost tare, a fost moale, plec la Cluj, vin din Paris. 
Vă rog, un like și întreabă-mă cât și cum m-am câcat în Bușteni că e important să știe toată feisbucărimea ce răspund eu în legătură cu câcatul meu. 
Doar e un câcat important.

Și, când citesc asta, zâmbesc de sus, ofticați și pudibonzi.
Și eu zâmbesc a realitate.

Eu nu dau date exacte din telefon deștept. Că nu-mi pasă de voi sau de atențiile voastre acordate gratuit. 
Da’ mie-mi pasă de ceea ce numiți voi Românica. 

Da, am văzut sfinxul. E singur. Și cretinii ca voi îl calcă-n bocanc escaladându-l și-și fac poze cu mutrele lor rânjind a  “am călcat Românica-n picioare, băh “. Și-l scuipă-n batjocură având grijă ca telefonul deștept cu update la facebook să prindă ideea.

Am crezut că voi fi uimit de sfinx. N-am fost. Dar am fost uimit de cretinătatea din jurul lui.

Da, am văzut sfinxul. E singur și în fața lui e o plăcuță cu “escaladarea interzisă”. Și urme de bocanci pe plăcuță.
Singurii care se bucură sunt cei pe care-i numiți voi treapta de jos, oameni primitivi care se cațără pe tren și toarnă copii, oameni fără educație, barbari, țigani. Ăștia chiar se bucură.


Mi-a fost milă de sfinx. Îl știam din copilărie, din manualul de geografie și vederi din Bușteni. Nu mai arată ca-n vederi.
L-am regăsit erodat, vopsit cu verde neon și graffiti.
L-am regăsit bătaie de joc de facebook.

Mi s-a părut cea mai tristă chestie de până acum. Să fii un masiv singur, să te-nconjoare pulimea cu facebook în mână, să te scrijelească cu numele lor idioate. Să te numească sfinxul de Românica. Să te calce în picioare. Să se mândrească doar străinii că te-au văzut.
Să nu ripostezi.
Să fii singur, atracție pentru dobitoci.
Să rămâi singur.



Share on Facebook

Facebook

Un comentariu: