miercuri, 9 octombrie 2013

Pentru Ancuța. Și pentru tine






Pentru Ancuța


Eram copil mic și prost și cu pâine cu gem în ghiozdan. Aveam caiete cu coperți subțiri de carton învelite în coperți ieftine de plastic. Roșii, albastre sau bej sidefate cu loc pentru etichetă. 

Româna era ambalată-n roșu și caietul tot roșu era.
Matematica a fost mereu albastru rece. De neînțeles, ca apa mării în Vamă.
Știintele naturii erau inspirat verzi.

Pe etichetele caietelor scria " Elev Dinu Roman - clasa a IV-a C ". 

Cea mai frumoasă fată din clasa a IV-a C se numea Penu Ancuța. Nu Anca, Ancuța. 

Ancuța palidă, cuminte, slabă cu șorțuleț, prima la învățătură, șefa clasei, uda florile și ne controla de unghii și batistuță. Mereu aveam unghiile și batistuța la mine.

Scria frumos și buclat și avea lipite de caiete, cărți și culegeri - etichete abțibild cu persoanaje din Disney:

Penu Ancuța - clasa a IV-a C. Școala Generala nr. 18

Citeam Pentru Ancuța. Și-mi imaginam că are o mamă mai mamă ca mama. 
O mamă care nu-ți îndeasă felii de pâine cu gem pe post de pachet. O mamă care cumpără etichete abțibild cu Disney și le lipește cu grijă de fiecare caiet. Și le personalizează cu "pentru".
Am scris, pe fiecare etichetă, pe fiecare primă pagină:

"Pentru Dinu - Clasa a IV-a C - Școala Generală Nr.18"

Pentru Ancuța
Pentru Dinu

Penu Ancuța. Clasa a IV-a C. Redescoperită peste ani. Și parcă i-aș trimite un mesaj despre mine și etichetele mele de caiet, clasa a patra și feliile mele de pâine cu gem. Ieftine. Și etichetele ei. Scumpe cu Disney. Parcă i-aș trimite un mesaj



Pentru tine   


Știi momentul ăla când citești un mesaj și te surprinzi zâmbind tâmp, aproape retardat, cu ochii mongoloizi de sindrom down, zâmbăreț curbați? 

Când citești și reții toate cuvintele, în ordinea în care au fost scrise, mai ceva ca înaintea tezei la Română?
Când le repeți în gând obsesiv compulsiv, chit că ești la semafor, ședința lunară, ieșirea la bere de după ședința lunară, patul în care te strecori abțiguit după ieșirea la bere? 

Când reții un mesaj cap coadă și ți-l repeți ca să simți că trăiești, când nici RCR-ul nu te mai readuce la viață?

Când asociezi un banal mesaj pe telefon cu acel moment, acel orgasm, acea întâmplare, acel trecut, acel și mai trecut, acel concert, sărut, parfum sau miros de cartofi prăjiți, miros de gogoși de Cluj, când îl asociezi cu părul ei mereu încurcat de vânt, cu părul lui mereu moale cald, cu melodia care ne oprea din discuții serioase, cu melodia care ne făcea să avem discuții serioase, când asociezi un mesaj cu clipa în care l-ai primit, cu mesajul răspuns, cu nervii întinși elastic când ai așteptat răspunsul, cu răspunsul meu atent formulat în minte înainte de a primi răspunsul tău.

Când asociezi un mesaj cu meteo. Știu că a plouat în ziua aia; sau că a nins ca în poveștile lui Andersen; sau că a fost sufocant de cald. Știu tot. Știu mesaje pe de rost ca un copil care e obligat la minimum patru strofe din Luceafărul în ”Clasa a IV-a C”. 
Doar că eu nu-s obligat. Eu doar știu.


Știu cu durere veche, cu durere noua, cu noua vieți, cu viața viitoare. Știu tot. 

Romantism, ceartă, lacrimi rotunde în colțul patului tău. Atent calculate de Orange. Sau Vodafone.


Mesaje care te ceartă - ai greșit și meriți să citești mesajul ăsta pe un nor pufos. Cântând la harpă.


Mesaje care amuză - nu știu pe unde se intră în tren. Un tren vechi și pe unde naiba se intră în acest mecanism aproape locomotor, proiectat vectorial în 1900 și prezis de un Jules Verne adolescent în 1850.


Mesaje de noapte bună - trimise cu pisici. Și un cățel. Și un mesaj în care iubesc și pisici și cățel și femeia frumoasă.


Mesaje de la tine că te rupe un dor cu dor de Vamă.


Mesaje de la tine că nu-ți răspund la mesaje.


Mesaje cu pisica cu nume de fetiță.


Și mesaje după care simt o catapultă-n cur și sper să plonjez  undeva departe, galaxie necunoscută. Și să rămân acolo, alături de Micul Prinț, dar urmărind iepurele alb.


Păstrez câteva mesaje. Telefonul mi-e carte de istorie. Telefonul mi-e culegere de texte. Și de examene. Pe care le iau, pe care le pic, restanțe și am de învățat. 


Lângă patul meu de moarte nu vor fi flori, plușuri sau copile deja îndoliate. 
Nu vor fi rude cărora medicul de gardă să le ridice din umeri a ”nu știu”. 
Nici preotul cu ultima împărtășanie. 
Nici asistenta grasă cu zgomotul pilei pe manichiură. 


Lângă mine rămân mesajele cu pisici pictate pe cutii de lemn, prăjituri de la bunica, plăcintă cu mere și gogoși pudrate de Cluj, mesaje cu salată de vinete și fetița pisică, cu Vama Veche și tu cu dreduri imaginare pe chelie, mesaje cu poze de peste Dunăre, mesaje care încep cu Dinule, mesaje cu canapele roșii, mesaje care cred prostește că noi ne-am iubit vreodată pe canapele roșii. 
Și vor anunța că mor păstrând nimic.

Păstrez mesaje cu încă, mesaje cu mereu, mesaje cu ”Te iubesc”.




Share on Facebook

Facebook

8 comentarii:

  1. Pentru Ancuta, o felie de paine cu gem si un sms cu mereu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si telefonul meu mi-e carte de istorie...Ar putea scrie un roman. Si postarea asta mi-a dat niste lacrimi ca-i de suflet si ma regasesc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt Dinu Roman si nu mai am romane.. Aveam, era bine.
      Zambeste. Ca-s motive :)

      Ștergere
    2. Motive sunt tot timpul daca vrei sa le vezi.Si romane:)

      Ștergere