vineri, 25 octombrie 2013

Domnișoara Christina




Apeluri pierdute, insomnie, scenarii, puls luat, puls dat. 

Teamă de viitor, teama de nici un viitor, teamă de prezent.
Teama ca am greșit prea mult în trecut.

Viitorul se răzbună. Nimeni nu scapă. Nici măcar eu.

“Tu eşti moartă. Tu ştii că eşti moartă...”
Frică de moarte.

Viitorul se răzbună. Nimeni nu scapă. Nici măcar tu.

Când mori, nu te anunță nimeni. Că mori, da, te anunță boala.

Mă chinuie pasaje din cărți și mă chinui să-mi amintesc ziua de naștere când am primit „Domnișoara Christina”. 

Încă o am, undeva, în prim planul bibliotecii, cu dedicația tatei pe prima pagină, cu o fată frumoasă pe copertă. Am subliniat cu creionul pasajele care mi-au plăcut. Să fi avut vreo 14 ani.
Nu m-a întrebat nimeni dacă am citit-o, dacă mi-a plăcut, dacă aș reciti-o, dacă o mai am, dacă aș împrumuta-o. 

Nu m-a întrebat nimeni dacă mai am timp să o recitesc, să-mi recitesc copilăria.

Copilăria mea. Și-mi plac oamenii care mă întreabă de copilăria mea.
Dacă am avut una. Și dacă a fost frumoasă. Dacă am fost fericit. Dacă am fost șoim sau am ajuns și la înaltul grad de pionier. Dacă am mers la grădiniță sau la cămin. Dacă-mi pica cravata uniformă-n farfuria de ciorbă și dacă mă certa mama după.
Dacă eram tuns zero. 

Am fost tuns zero. Până pe la 8 ani n-am știut dacă-s creț, blond sau brunet.
La 8 ani am aflat că-s castaniu cheltuind pe gumă banii de frizer. 
Întreabă-mă dacă m-a bătut mama, dacă m-a certat tata, dacă am lipit guma în părul colegei din față. Întreabă-mă dacă am avut capul spart, mâna în ghips, dacă s-au iscălit copiii pe ghipsul meu. 

Dacă am pupat iscăliturile fetelor înainte de a adormi.

Întreabă-mă ce am fost, ce sunt, ce vreau să fiu. Ce mai pot să fiu.

Oamenii nu mai întreabă. Poți fi mort, poți fi bolnav. Te vor acuza că nu exiști pentru ei. Egoism.
Cum te simți.
Ce ai pățit.
Ce faci.
Ești sau nu bine.

Nu mai întreabă. Te pun la zid din curiozitate, din egoism, din frică. Speră să obțină un răspuns dar nu întreabă ceea ce trebuie întrebat.

Ți-a plăcut Domnișoara Christina?
O vei reciti? 
Nu, nu mai am timp. Nu mai am timp.


Mă întorc pe nine eleven în Câmpina. Neaparat cu tine, tren ieftin, cafea de gară și înapoi în castelul tău. 
Să vă-ntâlniți.
Share on Facebook

Facebook

6 comentarii: