luni, 3 decembrie 2012

De ce, mbrie?



Ar fi trebuit să mai aștepte decembrie.

Decembrie de azi e un cuplu prost, molatic, cald și sleit. În care unul îl imită pe celălalt și primul îl apără pe al doilea. În care amândoi, și-l doresc, în secret, pe al treilea. Și vorbesc despre viitorul lor, căldura tainică dintre buci și cum se țin ei de mână. 
A, da...și au și melodia lor.

Decembrie de azi e cu ploaie din luna lui marte și tot el mi-a dereglat azi noapte caisul din fața geamului. Decembrie de azi e invidios pe caisele mele din iunie. 
Aș face pornografii cu mine într-o mansardă dar nu în decembrie.

Decembrie de azi nu-și are rostul, locul, nu promite, nu mă umple de magie.
O femeie dereglată frumos îmi spunea azi că nu se simte pătrunsă. Că nu intră în ea magia. Am râs urât și profan și ne-am gândit mult la supozitoare.

Ne e drag decembrie pentru că ne mâncăm cadourile și am fute crăciunițe. După decembrie, cadouri și alte veselii, mâncăm resturi alimentare și intrăm în femeile noastre cu plictiseala dintr-o relație stabilă.

Am citit o chestie despre suferință: te lovești la cap și trece. Suferi abia când te gândești că te-a durut. Cândva. Atunci. (Nu te mai gândi, nu reciti, nu întreba, nu căuta repere în timp, nu-ți aminti, nu. 
Numai că azi am impresia că voi suferi pentru chestii viitoare. Care se întâmplă la mine în cap de azi și se coagulează, se adună, se scenarizează ca un chist urât între craniu și creier. Care m-ar durea să mi-l scoți și care mă doare să rămână).

Nu se mai fac decembrii ca altă dată sau am îmbătrânit sau mi-e indiferent. Să clarific, nu sunt anti Crăciun. Îmi place să văd cum alții văd artificii, să mănânc mult și să primesc chestii deosebit de inutile.

Dar decembrie de azi e un fel de octombrie târziu, cu bălți, noroi și stropi pe cracul blugilor. Miroase a fum de carne și fum de scurtcirciut de ornament stradal. E ca un pahar de plastic cu vin fiert ieftin, cald și bălos. Cu care ți-e rușine, dar îl bei pentru că e sărbătoare pentru oamenii inutili din viața ta și pentru tine.
E ca o cofetărie care miroase a birt și în care se servesc doar două feluri de prăjituri. E frate vitreg cu decembriele trecut. E fratele mai puțin important, care stă în umbră, poartă dioptrii mari și colecționează timbre. 

Ar ieși din anonimat cu niște chestii apocaliptice. Măcar ar recunoaște că are o problemă. Iar eu aș muri de moarte naturală.
Share on Facebook

Facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu