marți, 25 decembrie 2012

Cucereşte animale străine şi transformă-ţi browserul în fermă



Nu-mi place să primesc oameni la mine în casă. Nu-mi plac oamenii care vin cu popa, colindul, semănatul, aratul, nici măcar cunoscuții nu-mi plac dacă vin neanunțați și nu am timp să dezinfectez.

De Crăciunul ăsta a trebuit să primesc doi vecini atât de bucuroși că e Crăciunul de parcă Crăciunul s-ar fi întâmplat anul ăsta în august. 
Am primit turtă, două felii de cozonac lipite de patru sarmale calde, cu lumânare înfiptă în ele.
Au vrut să audă că trebuie să fie primit de parcă nu primisem deja turta cu cozonacul și sarmalele. Le-am spus că le-am primit foarte mult. 

După o oră și-au trimis copiii să mă colinde. Am fost politicos, chiar i-am primit în hol și le-am complimentat vocile îngerești și gurile rumene, ușor umede cu dințișorii mici și albi ca perlele abia ieșite din scoici roz. S-au oprit din cântat și mi-au refuzat banii. Au fugit când am insistat. 
Sunt bucuros că am fost colindat gratis, din inimă și că încă există copii care pun pe prim plan spiritul Crăciunului și nu banul.

De Crăciunul ăsta mi-ar fi plăcut foarte mult să dorm până decid eu să mă duc la baie, să mă trezesc ușurat și flămând în jur de ora 15 și să joc jocuri noi pe Facebook. 
Jocurile mele preferate sunt cu biluțe și animale și cum să introduci biluțele în animale fără să le spargi. 
Foarte mulți prieteni se supără la invitațiile mele la jocuri și mă șterg din lista lor de prieteni punând statusuri despre mine, cruci, pască și dumnezăi. 

Așa am aflat eu că am mulți prieteni politeiști care vorbesc despre mine și dumnezei în public.
Azi am jucat un joc despre cum să colorăm frumos și nu am invitat pe nimeni pentru că Crăciunul nu încurajează politeismul, alți dumenzăi și nici pasca mamei mele.

În frigiderul meu miroase a lumânare stinsă în sarma. 
În casa mea miroase a turte, cozonac și a copii mici.

Am primit un mesaj de la Orange în care îmi urează sărbatori fericite și pace sufletească. Sunt fericit că nu m-au uitat și le-am compus un mesaj și mai frumos ca să afle că sunt bine, sănătos, ceea ce le urez și lor. 
La noapte mă voi uita la un film de sezon cu crăciunițe, reni dragi, toiege și alte zămisliri.

Share on Facebook

Facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu