luni, 20 august 2012

”Un accident trist, domnule Vâlcu”





Cartea de azi, ceva cu Melania Lupu mereu stânjenită și cu buze mereu rumene, spioni, moarte cu cianură și mister neaoș românesc, chestie pe care ar leșina unele făcând recenzii foarte rozfilozof publice. 

Mi-ar explica explicația pe care n-o poate pricepe și explica un Dinu de rând. 
Aia că cum Melania e o nebănuită mască a unei transcendențe extreme în protuberanța nuanțată de tectonice tergiversări contingente. 
Opinie intensă de internaut, disecător târziu al filmelor mele din `26, dătător de păreri, atent veghetor asupra-mi. 
Și că sunt un prost de luni cu Melania pe masă.



Citatul meu preferat din Melania rămâne “ Sfeșnicul lung oval așezat între două oglinzi” .
Îl dedic cu dragoste.



Români care se mișcă atent separat, un sistem mic care se mișcă separat. 
Se păstrează totuși regulile de bun simț, coperta frumoasă, desene cu Melania în creion, Melania e bună în creion, foile fine, cartea la juma’ de preț la Adevărul.  



Luni  

În concediu nu urăsc zilele de luni, dar lunea mi-e mereu silă și lene și sunt nemulțumit.
Mă simt pubertac, revoltat și urât. 

Lunea dimineață sunt penibil, dar nu am simțul penibilului și îmi aranjez părul încât să pară nearanjat. 
Scăp pastă de dinți în chiuvetă și descopăr mereu pânze de paianjen pe pereți. 
Nu mă deranjează. Fiecare cu drumul lui în viață, iar eu nu merg pe pereți.


Lunea seară mănânc mult și ambiguu și premenstrual, mă deprimă feminin restul viitor de marți și miercuri, îmi dau seama că de ce nu mă iubește nimeni revoltător de pătimaș de public și lunea sunt o fată.

Marți

Marți trebuie să găsesc pe cineva din trecut pe care să dau vina că marți pentru mine e foarte marți. 

Sunt autist între luni și miercuri, deschid cutia poștală la o oră stabilită de mine, nu știu de ce aștept mereu scrisori roz, vederi și invitații, primesc facturi, pliante și promoții roz care-s multe și cad sau le scăp, mă aplec bătrânește, ridic, oftez, așez, fac teanc, scutur un praf imaginar de marți. 

Noaptea ascult multă lălăială rock, uneori sunt foarte vizitat, foarte fericit și foarte părăsit după.
Mereu există cineva mai părăsit ca mine la care trebuie să te întorci. 


Uneori ascult o disperare care mă distrează, alteori mă distrează pentru că e disperarea mea. 
Se vorbește puțin despre disperarea mea, puțin despre luni, eu vorbesc puțin luni.

Disperarea mea e că eu sunt foarte puțin și tu ești o gaură în logica mea. Ca Melania. Un accident trist, no panic on the Titanic, tralala, wunderbar. 
Noaptea e un sfeșnic bun.
Share on Facebook

Facebook

6 comentarii: