vineri, 24 august 2012

Pachetul


Pentru că nu s-au aplecat niciodată să-mi lege șireturile, m-am încălțat invers, destul de des, invers.
Pentru că eram poet cu foile de matematică, le rupeam din centrul caietului.
Pentru că eram foarte poet, mi-au numerotat foile.
Pentru că nu mi-au cărat niciodată rucsacul înspre și de la scoala, l-am uitat în clasă și n-am suferit mult. Pentru că pachetul era deja mâncat din prima recreație.

”Îți place la școală?”
”Îmi place.”
”Și ce-ți place cel mai mult?”
”Pachetul.”

Prima învățătoare, primul clopoțel și râsetele în cancelarie. Purtam pantaloni scurți, rucsacul și pete de cerneală.

Pachetul meu arăta urât și aparent necomestibil, înghesuit într-o pungă scorțoasă, mereu aceeași, în același ghiozdan de patru clase pe care mă așezam în ora de sport, în careu, în stație și, mai ales, în tramvai. Desigur aveam mereu loc pe scaunul destinat gravidelor și persoanelor invalide pentru că eram mic, slab și cu burtă. 

Scaunul de plastic din tramvai era rece în zilele tomnatice de școală, dar eu aveam mereu ghiozdan amortizor. În plus, multe culegeri în ghiozdan te fac mai înalt.

Îmi iubeam pachetul. Turtit, mirosind a tramvai, a matematică și a aceeași pungă, încadrat uneori de un șervețel creponat, cu modele de Crăciun sau ouă de Paște. În calendar era septembrie, iar mama nu știa să împacheteze ce nu știa să gătească.

Mama nu știa să gătească pachete.

Două felii de pâine, din care doar una era unsă pătimaș cu margarină. Uneori intervenea o felie de salam, brânză sfărâmicioasă sau marmeladă. 
Problema era gemul. Mă surprindea neplăcut gemul. A treia persoană în relația mea cu pachetul. Când se întâmpla gemul, eram darnic. 

Veniți de luați pachet. 
Și acei colegi săraci cu duhul mușcau din gemul veșnic, bucurându-se întru prune, caise și gutui, pomenindu-mi numele.

Am între 7 și 10 ani și știu ce am de făcut să fac mâine.

Mâine am să mă încalț invers, am să fac din șireturi noduri nedeznodabile, am să aștept mai mult de zece minute tramvaiul fără să mă plâng, am să tânjesc după locul gravidelor, am să obțin scaunul, am să am cărți sub fund și gem cu margarină și caiete fără file, dar pătate de cerneală.

Am între 29 de ani și eternitate și nu mai știu nimic.
Nu știu să aștept, să tânjesc sau să calc strâmb și nu știu să împart pachețele.
Share on Facebook

Facebook

6 comentarii: