vineri, 22 iunie 2012

Telefon cu disc

Mi-a placut tata în uniformă și telefonul meu cu disc.

Îmi plăcea să mă sune după ce nu mă suna. Îmi spunea că întârzie sau îmi spunea despre fata lui. Să o chem. Acum, urgent și repede.
Mama era fata tatălui meu.

El fuma și vorbea tare în telefonul cu disc. Atunci fuma important.
Important se învârtea și cablul deja creț pe degetul mic al fetei lui.

Rochiță ușoară, de vară, cu cordon. Rochiță cu frunze aurii.
Ea o botezase capot.
Capot de vară cu toamna.
Foșnet de frunze din rochiță și cârâit din prefix.

Când se certau prin disc, se ridica pe vârfuri, gesticula singură și blond. Și își încurca degetul în cablul deja creț.

Uniforma cu frunze și altă uniformă.
Share on Facebook

Facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu